Recalcularea pensiilor: Deciziile ajung începând de vineri la pensionari. Cum le puteți contesta

0
Publicat:

Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară va începe pe data de 16 august, informează Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) într-un comunicat.

Deciziile cu sumele recalculate vor ajunge începând de vineri la pensionari

Potrivit sursei citate, factorii poştali vor fi prezenţi pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 - 30.08.2024. Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri. Compania Naţională "Poşta Română" îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice. Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii", se menţionează în comunicat.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat. 

Cum se pot contesta deciziile

Noua lege a pensiilor prevede că, în urma recalculării nicio pensie nu va scădea, dar pot exista situații în care pensionarul consideră că i s-ar fi cuvenit mai mult sau ca s-au produs erori în recalcularea pensiei.

Potrivit Legii 127/2019, contestarea deciziilor de pensie se poate face în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă.

Deciziile necontestate în acest termen prevazut sunt definitive.

Care este formula de calcul

Formula de calcul a pensiei de la data de 1 septembrie 2024 este:

VPR (valoarea punctului de referință stabilit la 81 de lei) x Număr total de puncte.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive

Punctele de contributivitate se calculează ținând cont de punctajul lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câștigului brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Punctajul anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare

Puncte de stabilitate - puncte suplimentare acordate persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani:

a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată