Răzvan Nicolescu: Două companii energetice româneşti negociază preluarea unor active în Republica Moldova. Care ar putea fi acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moldelectrica ar putea fi achiziţionată de către o companie românească de stat din domeniul energiei

Două companii energetice româneşti negociază în prezent preluarea unor active în afara ţării, a declarat, miercuri, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, în cadrul unui forum de profil.

Oficialul a refuzat să numească cele două companii, dar a spus că ambele companii sunt listate. Nicolescu a precizat că, până acum trei luni, acest lucru nu era posibil din cauza legislaţiei, care a fost modificată între timp.

În vară, Nicolescu a afirmat că o companie de stat din România va face până la finele anului o achiziţie în străinătate. În acest moment, Romgaz are deja activităţi de explorare în Polonia şi Slovacia. Concomitent, România încearcă să îşi crească exporturile de energie electrică în Republica Moldova prin realizarea de noi interconexiuni, astfel că o altă potenţială ţintă de achiziţie ar putea fi compania de stat Moldelectrica, astfel că potenţialii „pretendenţi“ ar putea fi Electrica şi Transelectrica.

De altfel, premierul Victor Ponta declara în iunie trecute că România vrea independenţa energetică la comun cu Republica Moldova. „Guvernul va lua toate deciziile necesare pentru că România să fie independenţa energetic. Când vorbesc despre independenţa noastră naţională, includ, de asemenea, şi importantul nostru vecin care este Republica Moldova, care acum este aproape dependenţă de importurile energetice din Rusia. Scopul nostru este să asigurăm necesarul de energie pentru consumul intern al ambelor ţări“, a spus Ponta la o conferinţă pe tema securităţii în regiunea Marii Negre.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă