Răspunsul băncilor la criză: ING Bank a majorat avansul la creditele ipotecare la 35%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ING Bank România a majorat puternic avansul minim pentru creditele ipotecare standard, de la 15% la 35%, unul dintre cele mai mari niveluri de pe piaţă, arată economica.net şi profit.ro.

ING Bank a justificat modificarea nivelului avansului prin „politica riscului dusă de instituţia de credit”. „ING Bank România a avut întotdeauna o politică de creditare responsabilă, ce ţine şi rata creditelor neperformante mult sub media pieţei timp de foarte mulţi ani. Această politică se traduce prin neîmpovărarea clienţilor cu datorii astfel încât aceştia să îşi poată plăti ratele în ciuda unor perioade dificile din punct de vedere financiar cu care se pot confrunta pe parcursul contractului lor. Politica de risc a ajutat clienţii ING şi acum un deceniu, la ultima criză financiară, când am avut un impact limitat asupra clienţilor şi activităţii băncii, mult sub piaţă. Politicile de creditare responsabile au stat întotdeauna la baza ofertei ING şi de aceea am reevaluat şi acum unele condiţii pentru creditele ipotecare sau de nevoi personale. Toate limitările implementate acum pentru produsele de creditare sunt temporare şi vor fi reevaluate lunar în perioada următoare, în funcţie de cum evoluează situaţia. Acestea vor fi mereu actualizate pe ing.ro”, au declarat pentru economica.net reprezentanţii ING Bank.

Băncile cer un avans care porneşte, în general, de la 15% pentru împrumuturile standard, însă media la care acordă efectiv creditele este mai ridicată.

Excepţie face First Bank unde avansul minim solicitat de bancă este de 20%. O altă excepţie este creditul imobiliar din teritoriu, nu din Bucureşti, pentru care atât BCR, cât şi Raiffeisen Bank percep un avans de 35%.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova