Ramona Mănescu se plânge că a fost stresată cu ameninţări în timpul mandatului de ministru la Transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu (PNL) afirmă că "presiunile sunt o realitate" la Ministerul Transporturilor şi că s-a confruntat pe perioada mandatului cu ameninţări şi încercări de intimidare. Mănescu a refuzat să ofere însă detalii despre persoanele în cauză.

"Pe durata mandatului meu s-a aplicat legea, iar atunci când am constatat încălcarea acesteia au fost destituiţi funcţionari, aşa cum bine ştiţi, sau consilii de administraţie, indiferent de presiunile care s-au făcut.
După cum aţi observat şi din ancheta în curs de desfăşurare la CFR Marfă, presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor şi sunt exercitate în principal de acele grupuri care au fost deranjate de acţiunile mele. Sper ca aceste grupuri să nu se folosească de acest prilej pentru a-şi recupera poziţiile.
Indiferent de presiunile şi ameninţările pe care le-am primit, şi nu au fost puţine, indiferent de modul în care s-a încercat intimidarea mea, vă spun că nu mi-a fost teamă să continui schimbările şi sper ca acest lucru să se întâmple în continuare cu cel care va veni după mine
", a spus fostul ministru al Transporturilor.

Dan Şova, invitat să continue proiectele de la Transporturi

Ramona Mănescu a susţinut miercuri o declaraţie de presă, de 15 minute, în care a făcut un bilanţ al mandatului de şase luni la conducerea Ministerului Transporturilor.

A trecut în revistă principalele proiecte în care s-a implicat şi a cerut ca noul ministru să le continue. Pentru Transporturi este dat ca sigur că Dan Şova (PSD) va prelua funcţia de ministru.

Ea a mulţumit premierului pentru sprijinul acordat în Guvern, precum şi colegilor din Cabinet, instituţiilor statului şi funcţionarilor din minister cu care a avut o colaborare foarte bună.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry