Raiffeisen ia în calcul să părăsească Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raiffeisen Bank International (RBI), care controlează Raiffeisen Bank România, intenţionează să părăsească Rusia, au declarat pentru Reuters două persoane apropiate situaţiei.

Această mişcare ar transforma Raiffeisen Bank în prima bancă europeană care face acest lucru după invadarea Ucrainei.

Decizia nu este iminentă, dar ar putea fi declanşată dacă businessul băncii ar presupune nevoi suplimentare de capital, a declarat pentru Reuters una dintre persoane.

RBI a activat în Rusia de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în urmă cu treizeci de ani, iar afacerile sale acolo au propulsat banca pe locul al zecelea ca active, iar anul trecut profiturile băncii în Rusia au contribuit cu aproape o treime la profitul net al grupului (care a fost de 1,5 miliarde de euro).

Mai multe companii străine cu operaţiuni în Rusia se luptă să se adapteze sancţiunilor impuse Moscovei de către Occident, printre acestea numărându-se firme precum giganţii energetici BP şi Shell.

O a doua persoană a spus că RBI ar putea părăsi Rusia şi Ucraina prin vânzarea operaţiunilor unei alte entităţi, fără a oferi detalii. O suspendare temporară a activităţii era, de asemenea, o opţiune, mai spun sursele citate.

Prim-ministrul rus Mihail Mishustin a declarat că Moscova va opri temporar străinii care doresc să vândă active, complicând orice încercare de a părăsi ţara.

Un purtător de cuvânt al RBI din Viena a refuzat să comenteze.

Compania rusă a RBI a declarat într-un comunicat: „Raiffeisenbank intenţionează să asigure disponibilitatea neîntreruptă a serviciilor sale financiare pentru clienţi, pe baza legislaţiei existente şi a ordinelor autorităţilor de reglementare”.

Costul potenţial pentru RBI al părăsirii Rusiei şi Ucrainei este neclar. Ambele surse au spus că este suficient de solidă din punct de vedere financiar pentru a rezista oricărei suspendări a operaţiunilor sale bancare acolo.

A doua sursă a spus că orice decizie de a părăsi Rusia ar trebui luată în coordonare cu banca centrală, care ar putea să-şi impună propriile condiţii.

Ministerul de Finanţe al Austriei a declarat în această săptămână că RBI este „bine poziţionat pentru oricare dintre scenarii”.

RBI a investit 2,4 miliarde de euro în filiala sa din Rusia, care avea active în valoare de 11,96 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut.

Prezentarea rezultatelor anuale a RBI arată că banca avea o expunere de 1,6 miliarde de euro pe Rusia şi 170 de milioane de euro pe Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO