Protestatarii din rândul contabililor și economiștilor au ieşit nemultumiţi de la discuţiile cu ministrul Finanţelor: „Oricum, nu eram ascultaţi”

0
Publicat:

Discuţiile de la Ministerul Finanţelor au fost total diferite faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern, în condiţiile în care, în prima oră, nici măcar nu ni s-a permis să vorbim, a declarat, pentru Agerpres, Valentina Saygo, economist, contabil şi antreprenor.

Contabilii şi economiştii au protestat, nemulţumiţi de haosul din legislaţia fiscală. FOTO Arhivă

Eu am ieşit mai devreme decât colegii mei, ei au rămas în continuare. Am promis că ţine protestul până la 13:30 - şi am ieşit şi am dat drumul oamenilor. E caniculă, nu-mi permiteam să-i ţin în soare atâta vreme. Îi aştept şi pe ceilalţi colegi. Oricum, nu eram ascultaţi, n-am fost lăsaţi să vorbim cât am fost eu în sală, într-o oră şi ceva, nu depăşisem subiectul 1. Domnul ministru a fost radical şi atunci am ieşit. N-avea rost. Decât să pierd timpul acolo am preferat să închidem protestul, să le dăm drumul oamenilor pentru că a fost foarte cald. M-am simţit responsabilă pentru sănătatea şi viaţa lor”, a menţionat Valentina Saygo.

Potrivit acesteia, ministrul Finanţelor „a spus acelaşi lucru, că e-TVA va descoperit caruselul, evaziunea fiscală, acelaşi lucru, de mai multe ori”.

„Ne-am întâlnit cu ministrul Boloş, preşedintele ANAF şi diverse alte persoane, foarte multe persoane din minister şi din ANAF, care nu ştim cine sunt, nu s-au prezentat. (...) Domnul ministru nu a adus argumente, domnul ministru a spus acelaşi lucru, că e-TVA va descoperit caruselul, evaziunea fiscală, acelaşi lucru, de mai multe ori”, a adăugat Valentina Saygo.

Întrebată ce măsuri vor lua în continuare, reprezentanta protestatarilor a menţionat că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Nu ştim, ne odihnim. Aşteptăm discuţiile şi vom gândi pe răcoare. Este un protest spontan, nu suntem protestatari de profesie. Noi am vrut să ne facem auziţi, să ne spunem durerile şi să purtăm un dialog. Nu am purtat un dialog la Ministerul Finanţelor. A fost total diferit faţă de ceea ce s-a întâmplat la Guvern. La Guvern am fost ascultaţi, la Guvern am fost înţeleşi. Revenim peste 2 zile cu nişte soluţii punctuale, tehnice, foarte tehnice, pe când la Ministerul Finanţelor nici măcar nu ni s-a permis să vorbim în prima oră de discuţie. Dar, totuşi, dacă ai mei colegi dacă au rămas, au avansat nişte discuţii. Aşteptăm să iasă şi restul colegilor şi să vedem care este concluzia. Vom gândi la rece, nu la cald”, a adăugat Valentina Saygo.

La 9:15 protestatarii au fost invitaţi la Guvern, iar la ora 12:30 la Ministerul Finanţelor.

Contabilii şi economiştii au protestat luni, nemulţumiţi de "ritmul şi haosul din legislaţia fiscală", solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

Aceştia au folosit vuvuzele şi au afişat pancarte pe care scrie: „Fără haos fiscal, vrem un sistem normal!” sau „Digitalizare adevărată, nu birocraţie exagerată!”.

"Vrem predictibilitate, vrem respect şi vrem să se aplice legea prevenirii. Este copleşitor ceea ce se întâmplă în modificările legislative. Nu putem să facem munca de control a statului şi nu suntem toţi evazionişti pentru că, de fapt, e-TVA a fost un semnal de alarmă de lipsă de respect şi lipsă de încredere a Ministerului Finanţelor faţă de contribuabilii care plătesc efectiv salariile", a declarat Valentina Saygo.

Protestul organizat de Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) este susţinut şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie şi OFA UGIR.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani