Amenzi usturătoare şi produse retrase definitiv de la comercializare într-un mare centru comercial din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au efectuat luni mai multe controale în cadrul complexului engros Dragonul Roşu, finalizate cu amenzi de peste un milion de lei şi numeroase produse retrase definitiv de la comercializare din cauza neregulilor descoperite, multe dintre ele referindu-se la produse contrafăcute sau periculoase pentru copii.

Amenzi uriaşe şi marfă confiscată la Dragonul Roşu. Foto arhivă/ Poliţia Română

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis luni Agerpres, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat luni o amplă acţiune de control în Complexul Comercial Dragonul Roşu din Capitală, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare.

„Au fost controlaţi 107 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în acest complex, fiind vizate, în mod deosebit, standurile care comercializau rechizite şi jucării”, precizează ANPC.

Verificările sunt încă în desfăşurare, dar până în prezent, comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 1 milion lei, trei avertismente şi au oprit temporar de la comercializare circa 585.000 produse cu deficienţe de etichetare, în timp ce peste 11.000 produse neconforme, în valoare de aproximativ 236.000 lei, au fost oprite definitiv de la vânzare.

Nu în ultimul rând, au fost sigilate peste 6.700 de produse de către echipele CRPC Bucureşti-Ilfov şi de către reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), care au participat la acţiunile de control, printre produsele sigilate existând unele susceptibile a fi contrafăcute (copii ale unor mărci celebre), vânzarea acestora reprezentând infracţiune.

„Am subliniat, în repetate rânduri, că achiziţionarea produselor trebuie să se facă doar din locuri autorizate, să se urmărească etichetarea şi elementele de identificare ale acestora, astfel încât să nu se comercializeze produse care să pună în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor şi recomand, în mod special părinţilor, să nu neglijeze aceste aspecte”, a spus Sebastian Hotca, preşedinte interimar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, citat în comunicat.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare au vizat: comercializarea unor produse nealimentare care puteau pune în pericol viaţa şi siguranţa consumatorilor, inclusiv jucării care imită produsele alimentare; comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă: datele de identificare ale importatorului, informaţiile şi instrucţiunile traduse în limba română, fără elemente de identificare ale produsului, fără marcajul CE, comercializarea unor produse nealimentare susceptibile a fi contrafăcute, lipsa autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”