Proiect: Denunţătorii faptelor de corupţie sau fraudă vor fi protejaţi la nivel european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care denunţă încălcări ale dreptului Uniunii (whistleblowers) vor beneficia de un nivel de protecţie ridicat, ca urmare a noii propuneri legislative prezentate de Comisia Europeană luni, 23 aprilie.

Potrivit unui anunţ al Comisiei Europene, se vor stabili noi standarde aplicabile la nivelul întregii UE, se vor crea canale sigure de raportare, atât în cadrul unei organizaţii, cât şi pentru comunicarea cu autorităţile publice, şi vor fi mai bine protejaţi cei ce trag un astfel de semnal de alarmă contra concedierii, retrogradării sau altor forme de represalii. 

De asemenea, autorităţile naţionale vor trebui să informeze cetăţenii şi să formeze profesional autorităţile publice cu privire la abordarea care trebuie aplicată celor ce denunţă nereguli.

„Multe dintre recentele scandaluri nu ar fi fost niciodată aduse la lumina zilei dacă în interiorul organizaţiilor respective nu ar fi existat voci suficient de curajoase pentru a se exprima. Numai că persoanele respective şi-au asumat riscuri considerabile. Prin urmare, dacă dorim să îi protejăm mai bine pe cei sau cele ce denunţă nereguli, trebuie să detectăm şi să prevenim mai bine prejudiciile aduse interesului public, cum ar fi frauda, corupţia, evitarea obligaţiilor fiscale de către companii sau prejudiciile aduse sănătăţii publice şi mediului. Nimeni nu ar trebui să fie pedepsit pentru că a făcut ceea ce trebuie. De asemenea, propunerile prezentate protejează şi persoanele care acţionează ca surse de informaţii pentru jurnaliştii de investigaţie, contribuind la garantarea protecţiei libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei în Europa”, a declarat în comunicat Frans Timmermans.

Iniţiativa are în vedere protecţia în cazul unei game largi de încălcări ale dreptului Uniunii în domenii ce includ, ca un standard minim: achiziţiile publice; serviciile financiare, spălarea de bani şi finanţarea terorismului; siguranţa produselor; securitatea transporturilor; protecţia mediului; securitatea nucleară; siguranţa alimentară şi siguranţa hranei pentru animale, sănătatea şi bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecţia consumatorului; viaţa privată, protecţia datelor şi securitatea reţelelor şi sistemelor informatice; încălcarea normelor în materie de concurenţă; încălcarea norme privind impozitul pe profit şi abuzurile în domeniu; prejudiciile aduse intereselor financiare ale UE.

Propunerea vizează crearea unor mecanisme şi obligaţii clare pentru angajatori, astfel încât să fie incluse canale de raportare clare şi un sistem de raportare cu trei niveluri (intern, către autorităţile competente, către publicul larg sau mass-media).

Pe de altă parte, autorităţile şi companiile vor fi obligate să furnizeze feedback, să prevină riscul de represalii şi să creeze posibilitatea unei protecţii şi garanţii eficiente, menite să descurajeze raportarea răuvoitoare sau abuzivă şi să prevină prejudicierea nejustificată a reputaţiei.

În prezent, protecţia acordată persoanelor ce denunţă nereguli la nivelul UE este fragmentară şi inegală. Numai 10 state membre asigură, în momentul de faţă, o protecţie deplină a acestora. În celelalte ţări, protecţia acordată este parţială şi se aplică numai anumitor sectoare sau categorii de angajaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort