Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023: când ar putea demara și la câți beneficiari ar putea ajunge

0
Publicat:

Programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea demara în luna martie, a anunțat, marți, ministrul Mediului Tanczos Barna, la începutul ședinței de Guvern.

Programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea începe în martie, Foto: Arhivă Adevărul

Am făcut demersurile pentru a pregăti bugetul AFM pentru anul 2023. În cadrul acestui buget, din fondurile GES – gaze cu efect de seră, am alocat o sumă de 3 miliarde lei pentru a finanța programul Casa Eficientă Fotovoltaic, pentru a ajunge la cel puțin 150.000 de beneficiari în 2023. Anul trecut am finalizat evaluarea dosarelor depuse – sunt 40.000 de gospodării care deja beneficiază de o asemenea finanțare. De la această cifră putem ajunge în 2023 la încă 150.000 de beneficiari, în afară de cei 40.000, pe de o parte folosind bugetul majorat, cât și procedura simplificată în care reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic de certificatul de racordare în calitate de prosumator, practic. Cu aceste documente, plus dovada că nu are datorii la stat și la bugetul local, poate să beneficieze de această finanțare. Preconizăm că până pe 15 februarie aprobăm bugetul AFM și în luna martie putem începe programul pentru a sprijini gospodăriile în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere energie electrică”, a declarat Tanczos.

Oficialul a precizat că va fi îmbunătățit sistemul informatic pentru a prelua din sarcina care era pe umerii AFM, prin sisteme informatice mai performante.

Față de 2020, când AFM a avut un pic peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de cetățeni la sprijin oferit de AFM prin diverse programe, începând de la sistemul de fotovoltaice, Rabla Clasic, Rabla Plus la mașini, sau la Rabla Electrocasnice”, a spus ministrul.

Aveţi posibilitatea ca până săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, să veniţi cu o informare legată de modul în care putem să continuăm programul Rabla şi dacă există, de asemenea, posibilităţi pentru modificarea în bine a acestor programe” a spus premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul mediului a anunţat că „a început pregătirea programelor Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla Local”.

Tanczos Barna a afirmat că în cazul Programului Rabla Clasic, care oferă acel bonus pentru casarea maşinilor vechi şi posibilitatea cumpărării de maşini clasice, noi, au bugetul pentru a asigura o creştere cu 15% a primei de casare.

Aşa cum şi dvs aţi discutat la Dacia, cu ocazia vizitei pe care aţi efectuat-o, avem bugetul pentru a oferi acest sprijin majorat în 2023. În acelaşi timp, creştem bugetul pentru maşinile electrice. Conform discuţiilor de acum doi ani cu producătorii de mărci auto, am stabilit atunci un program care oferă predictibilitate şi o evoluţie predictibilă în timp. Am stabilit cu dânşii acum doi ani, pe 4 ani, un program care ajută atât sectorul cât şi cetăţenii în mod special, pentru schimbarea autoturismelor vechi. Anul trecut s-au constatat evoluţii absolut pozitive pe piaţa auto din România, a crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice, datorită programelor derulate prin AFM, s-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după mulţi ani, deci parcul auto din România se întinereşte”, a spus ministrul Mediului.

Tanczos Barna a arătat că „am putea spune că la sfârşitul anului 2023 bifăm inclusiv obligaţia din PNRR”. „Ne-am asumat că vom scoate peste 25.000 de maşini vechi din circulaţie, cred că la sfârşitul anului 2023 deja ţinta pentru 26 va fi atinsă”.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că una dintre problemele importante şi obiectiv asumat de Guvern este cea legată de gestionarea crizei energetice.

Au fost întreprinse o serie de măsuri, una dintre ele este cea care vizează instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale. Am discutat cu domnul ministru Tanczos care ar putea fi măsurile pe care le putem lua la nivelul Guvernului, astfel încât să asigurăm accesul cât mai multor oameni şi gospodării la acest program. Avem fondurile necesare şi în acest sens putem să ridicăm până la 3 miliarde de lei suma alocată pentru acest proiect”, a mai declarat premierul Ciucă, adăugând că a înţeles că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul.

Şeful Executivului i-a cerut ministrului Mediului „să aibă în vedere evitarea birocraţiei excesive, pentru ca procesul să se deruleze oportun şi să nu mai ajungă ca la finalul de an să se aglomereze toate aceste activităţi birocratice şi absolut nefolositoare care nu ajută cu nimic, nici pe ei nici pe cetăţeni”.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală