TVA redusă pentru panourile fotovoltaice, dar nu pentru toți. Cine beneficiază

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panourile fotovoltaice vor avea TVA redusă de la 19% la 5% pentru panourile fotovoltaice și pompele de căldură, însă nu toate persoanele vor beneficia de aceasta.

Legea pentru reducerea TVA la panourile fotovoltaice a trecut de Parlament
Legea pentru reducerea TVA la panourile fotovoltaice a trecut de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede reducere a TVA de la 19% la 5% pentru panouri fotovoltaice și pompe de căldură pentru a veni în sprijinul investiţiilor în energie regenerabilă şi eficienţă energetică.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul reducerii consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.

Reducerea TVA va stimula noi investiţii în mici capacităţi de producţie şi eficientizarea energetică a consumatorilor, va duce la apariţia de noi prosumatori care vor putea să îşi reducă factura la energie şi să dea surplusul de producţie în sistemul energetic. 

Cea mai importantă modificare este faptul că această cotă redusă de TVA de 5% va fi aplicată doar panourilor fotovoltaice și pompelor de căldură instalate de către persoane fizice și de către administrația publică.

Firmele au fost excluse de la cota redusă de TVA, deoarece acestea nu apar în directiva europeană, iar România ar fi riscat probleme la Comisia Europeană, a declarat pentru Economedia Cristina Prună, deputat USR, inițiator al proiectului și al amendamentului.

În plus, cota redusă de TVA va fi aplicată și pentru kiturile de instalare, pentru componentelor, respectiv pentru soluțiile complete, după caz, nu doar pentru panourile fotovoltaice în sine.

La finalul lunii septembrie, numărul prosumatorilor (persoane fizice care produc și consumă energie electrică produsă cu ajutorul sistemelor de energie regenerabilă) a crescut la 27.000, cu peste 250 MW instalaţi.

Estimările specialiștilor din piață sunt că numărul acestora va crește considerabil, dat fiind prețurile mari la energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite