Profitul Electrica a crescut în primele nouă luni cu 27%, până la 428 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electrica distribuie energie în Transilvania şi nordul Munteniei şi furnizează electricitate în întreaga ţară, având 3,6 milioane de clienţi

Distribuitorul şi furnizorul de energie Electrica a înregistrat în primele nouă luni un profit net consolidat de 428 milioane lei, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul operaţional a fost, în acelaşi interval, de 497 milioane lei, cu 22% mai mare decât în primele nouă luni din 2014. Profitul atribuibil acţionarilor a crescut cu 38% în primele 9 luni ale anului 2015, faţă de aceeşi perioada a anului trecut, a anunţat compania.

În primele trei trimestre, Electrica a înregistrat venituri din exploatare în valoare de 4,13 miliarde lei, în creştere cu 384 milioane lei, sau 10%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

A crescut consumul de energie

Această creştere se datorează faptului că veniturile din segmentul de distribuţie de energie electrică au crescut cu 104 milioane lei (cu 6%), la 1,845 miliarde lei, evoluţie care se datorează creşterii cantităţii distribuite cu 6% faţă de perioada similară a anului 2014. În plus, veniturile din segmentul de furnizare de energie electrică au crescut cu 220 milioane lei, sau 7%, la 3,286 miliarde lei. Această evoluţie se datorează în principal creşterii - ca urmare a politicilor comerciale implementate de Electrica Furnizare - a cantităţii furnizate cu 6%, arată compania, într-un comunicat.

De asemenea, în primele nouă luni ale anului cheltuielile operaţionale, exceptând costurile cu achiziţia energiei electrice, au scăzut cu 32,5 milioane lei (2%). 

Cheltuielile cu energia electrică au urcat cu 326 milioane lei, sau 20%, la 1,992 miliarde lei, atât pe fondul creşterii cantităţilor distribuite şi furnizate, cât şi ca urmare a majorării costului energiei electrice achiziţionate pentru furnizare şi trading. Costul cu energia electrică achiziţionată este principalul cost al grupului, reprezentând 48% din venituri în primele nouă luni din 2015.

În perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2015, grupul Electrica a distribuit aproximativ 12,7 TWh şi a furnizat aproximativ 7,6 TWh de energie electrică, către aproximativ 3,6 milioane de consumatori finali.

În acest interval, contribuţia segmentului de distribuţie de energie electrică şi a segmentului de furnizare de energie electrică la veniturile Electrica a fost de 36%, respectiv 64%.

Continuă investiţiile 

„În primele nouă luni din 2015, performanţele financiare ale Grupului Electrica sunt remarcabile. Continuăm să avem o creştere de aproximativ 30 la sută a profitului net faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi am reuşit să creştem atât veniturile din activitatea de distribuţie, cât şi pe cele din zona de furnizare. În ceea ce priveşte EBITDA, avem un plus de 16 la sută, iar profitul atribuibil acţionarilor a crescut cu 38%. Din acest punct de vedere, suntem cel puţin în linie cu obiectivele asumate. 

Continuăm sa facem ceea ce ne-am angajat, inclusiv prin prospectul de listare, să investim în reţelele de distribuţie, în tehnologie de ultimă generaţie, fapt care se reflectă deja pozitiv în rezultatele noastre operaţionale, dar şi în îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite, precum şi în scăderea cheltuielilor de mentenanţă“, a declarat în comunicat Ioan Roşca, directorul general al Electrica.

Electrica are o arie de cuprindere naţională - cu organizare zonală în trei zone pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru întreţinere şi servicii energetice. Principalul acţionar al companiei, cu o deţinere de 48,78% din acţiuni, este Ministerul Energiei.

Recent, conducerea Electrica a avut un schimb dur de replici cu Andrei Gerea, ministrul demisionar al Energiei, pe care compania îl acuză de ingerinţe în activitatea sa. Concomitent, instituţia a acuzat managerii Electrica de faptul că vor "bonusuri nesimţite", dar că nu fac investiţiile promise, fiind în urmă faţă de planificare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie