Procesele în care sunt implicate băncile creează risc reputaţional. BNR le-a avertizat să prevină aceste litigii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) au solicitat băncilor să depună toate eforturile pentru a preîntâmpina apariţia unor litigii, întrucât existenţa acestora reprezintă un risc reputaţional, a declarat Alexandru Păunescu, şeful Direcţiei Juridice din BNR.

"În repetate rânduri, reprezentanţi ai Băncii Naţionale au solicitat, au atras atenţia asupra riscurilor de pierdere - efecte pecuniare asupra instituţiei de credit - în contextul existenţei unor litigii şi am solicitat instituţiilor de credit să depună toate eforturile astfel încât să preîntâmpine apariţia unor litigii.
Evident, acest lucru este imposibil. Este de ajuns să ne uităm doar în presă cât de mediatizate sunt aceste litigii, cât de afectată este imaginea băncilor şi reputaţia acestora
", a afirmat Păunescu la conferinţa "Colocviile juridice ale Băncii Naţionale a României".

Pierderile pot fi nelimitate

Păunescu a arătat că momentul apariţiei riscului reputaţional este, din punctul său de vedere, cel în care se declanşează un litigiu, iar finalizarea acestuia în favoarea sau defavoarea băncii presupune creşterea sau scăderea riscului reputaţional.

"În momentul în care s-a declanşat un litigiu în care este implicată o instituţie de credit, acesta devine public, iar media nu face altceva decât să promoveze existenţa unor astfel de litigii", a mai spus Păunescu.

Oficialul BNR opinează că implicarea juriştilor în activităţile curente ale instituţiilor de credit este necesară, riscul juridic fiind semnificativ, întrucât pierderea băncii generată de producerea riscului poate fi nelimitată.

"O instituţie de credit ar trebui să fie extrem de robustă, dar în acelaşi timp de nesăbuită dacă a decis să nu stabilească o recunoaştere independentă a managementului riscului juridic", a punctat oficialul băncii centrale.


Mai puteţi citi:

De la 1 martie 2014, Bucureştiul va avea un tribunal specializat pentru conflicte şi proceduri economice

Tribunalul Specializat Bucureşti va fi înfiinţat la 1 martie, domeniile în care va funcţiona acesta, precum şi statul de funcţii urmând să fie stabilite până la 15 ianuarie, potrivit unui proiect de ordin lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei.

Statul se face luntre şi punte pentru bănci: Guvernul se obligă să ia măsuri dacă instanţa care judecă clauzele abuzive afectează stabilitatea financiară

Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) că va găsi soluţii alternative, dacă instanţele specializate în judecarea proceselor în care sunt denunţate clauzele abuzive din contractele de servicii, inclusiv credite, nu vor reuşi să evite ameninţările pentru stabilitatea financiară.

Societăţile financiare cer supravegherea standardizată asupra tuturor IFN-urilor de către BNR. Casele de amanet şi CAR-urile, în aceeaşi categorie

Asociaţia Societăţilor Financiare (ALB) România vrea ca supravegherea instituţiilor financiare nebancare (IFN) de către Banca Naţională a României să fie standardizată, indiferent de Registrul de autorizare, şi să fie impuse o serie de bune practici pentru toate companiile din sector.

Denunţarea clauzelor abuzive va putea fi realizată de la 1 octombrie. Guvernul a respins proiectul de ordonanţă care amâna din nou intrarea în vigoare

Guvernul a respins proiectul ordonanţei de urgenţă prin care Ministerul Justiţiei propunea din nou amânarea posibilităţii de denunţare a clauzelor abuzive din contracte, astfel că prevederea va intra în vigoare de la 1 octombrie. Premierul Victor Ponta a confirmat că nu va mai fi nicio amânare.

O clauză abuzivă nu se modifică, ci se elimină. Cum demontează Ministerul Justiţiei solicitările băncilor aflate "cu musca pe căciulă"

Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti, spune că o clauză abuzivă nu se modifică, ci se elimină, iar în mai multe cazuri ajunse la Curtea Europeană de Justiţie instanţa deja s-a pronunţat în acest sens, demontând argumentele băncilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG