Preţurile alimentelor au scăzut pentru a treia lună consecutiv, dar rămân aproape de nivelul record din martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock

Preţurile produselor alimentare au scăzut în iunie, pentru a treia lună consecutiv, dar rămân aproape de nivelul record din martie, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În iunie, acest indice a scăzut la 154,2 puncte, faţă de valoarea revizuită de 157,9 puncte atinsă în mai. În pofida scăderii înregistrate în iunie, acest indice este cu 23,1% mai mare decât în perioada similară din 2021, pe fondul cererii globale solide, a temerilor privind impactul invaziei ruseşti în Ucraina şi al condiţiilor meteo nefavorabile, precum şi al costurilor ridicate cu producţia şi transportul, transmite Agerpres.

„Factorii care au provocat în primul rând nivelul ridicat al preţurilor la nivel global sunt încă în joc", a apreciat economistul şef al FAO, Maximo Torero.

Potrivit FAO, preţurile la cereale au scăzut cu 4,1% luna precedentă, dar încă sunt cu 27,6% mai ridicate decât în iunie 2021. Preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a scăzut cu 7,6% în iunie, comparativ cu mai, în urma majorării producţiei în principalele state producătoare şi a perspectivelor privind creşterea livrărilor din Indonezia.

Şi preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 2,6% în iunie, comparativ cu luna precedentă, creşterea lentă a economiei mondiale afectând cererea.

În acelaşi timp, preţurile la carne au urcat cu 1,7% luna precedentă, atingând un nou nivel record, în timp ce preţurile la lactate au crescut cu 4,1% în iunie, comparativ cu mai.

Tot vineri, FAO a dat publicităţii şi un set de estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2022.

Specialiştii se aşteaptă la o creştere a producţiei globale de cereale până la 2,792 miliarde de tone, faţă de previziunea precedentă, de 2,784 milioane de tone, dar cu 0,6% sub nivelul producţiei mondiale de cereale în 2021. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț