Prețul petrolului a atins maximul ultimelor patru luni

0
Publicat:

Prețurile petrolului au crescut, luni, până la cel mai ridicat nivel de la mijlocul lunii aprilie, în urma unui atac asupra unui centru cheie de export de petrol din Rusia, dar și din cauza reducerilor extinse de producție din partea capului OPEC, Arabia Saudită și Rusia, relatează CNBC.

Arabia Saudită și Rusia vor reduce producția până la finalul lunii septembrie, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, în weekend, Ucraina a lansat un atac cu drone navale asupra portului rusesc Novorossiysk, un centru esențial de la Marea Neagră pentru exporturile de petrol rusești. Ucraina nu a răspuns imediat solicitării de comentarii a CNBC.

În plus, cel mai mare exportator de petrol din lume, Arabia Saudită, și-a extins joia trecută reducerea voluntară a producției de țiței de un milion de barili pe zi până la sfârșitul lunii septembrie.

Reducerea Arabiei Saudite a fost inițial implementată din iulie până în august, însă „poate fi extinsă și adâncită”, a declarat săptămâna trecută Agenția de presă saudită, deținută de stat.

Acum că am văzut scăderea livrărilor, cred că vom vedea prețuri mult mai mari”, a spus Josh Young, director de investiții la Bison Interests, o firmă de investiții în petrol și gaze.

Rusia, al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume, s-a angajat, de asemenea, joi să reducă voluntar exporturile de petrol cu 300.000 bpd în septembrie.

Astfel, contractele futures pentru țițeiul Brent s-au tranzacționat cu 86,17 dolari pe baril, cel mai mare nivel din 14 aprilie.

De fapt, cred că prețurille vor fi destul de volatile”, a spus Young, adăugând că prețurile vor fi mult mai mari în următorii cinci ani.

Ed Morse, șeful global al cercetării mărfurilor de la Citi, spune că producția Arabiei Saudite și Rusiei este „probabil să revină” în octombrie și că prețul petrolului va atinge cel mult 90 de dolari pe baril în acest trimestru.

„Pur și simplu nu vedem că majorarea cererii este atât de spectaculoasă”, a spus Morse, proiectând că nu va exista „această creștere uriașă a cererii chineze”.

Pe de altă parte, scurgeri de petrol din conducta Drujba au fost detectate duminică într-o zonă din centru Poloniei, oficialii anunțând că speră să remedieze situația până marți, scrie Reuters. 

Operatorul polonez de conducte PERN a declarat că a oprit pomparea printr-o secţiune a conductei Drujba, care leagă Rusia de Europa.

PERN a spus că nu există niciun indiciu că o terţă parte ar fi cauzat scurgerea, după o serie de atacuri asupra conductelor ce transportă petrol şi gaze ruseşti după invadarea Ucrainei de către Moscova.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”