Preţul petrolului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Ce valoare ar putea atinge până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Preţul petrolului a depăşit, joi, 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ofertei restrânse şi al crizei globale de energie, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, joi dimineaţa, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut la 86,10 dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, dar la prânz a scăzut cu 1,04 dolari, ajungând la 84,78 dolari, informează Agerpres.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 0,47 dolari, sau 0,6%, ajungând la valoarea de 82,95 dolari.

Anul acesta, cotaţia barilului de petrol Brent a urcat cu este 60%, pe fondul reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) şi al deficitului de cărbune şi gaze.

De asemenea, preţul ţiţeiului este sub presiune în urma scăderii preţurilor la gaze naturale şi cărbune. 

Sursa citată menţionează că, în China, preţul cărbunelui a scăzut, joi, cu 11%. China se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu energie din cauza livrărilor insuficiente de cărbune, a standardelor mai dure privind emisiile şi a cererii ridicate din partea industriei.

Analiştii de la Goldman Sachs au majorat estimările privind cotaţia barilului de ţiţei Brent la finalul lui 2021 la 90 de dolari, de la 80 de dolari, în urma redresării mai rapide a cererii după ce varianta Delta şi uraganul Ida au dus la reducerea producţiei şi probleme în aprovizionare.

„Deşi de mult timp estimăm o creştere a preţurilor petrolului, actualul deficit de furnizare global este mai accentuat decât ne-am aşteptat, redresarea cererii pe plan mondial în urma impactului Delta fiind chiar mai rapidă decât previziunea noastră, în timp ce previziunile privind furnizarea globală sunt sub estimări", se arată în raportul Goldman. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție