Preţul ignoranţei: cât de bine au trăit băncile din comisioanele clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiai că poţi pierde chiar şi şapte lei dintr-o sută dacă retragi bani de la bancomatul altei bănci decât cea care ţi-a emis cardul? Dar că primele două mari bănci din sistem obţin 20-30% din venituri inclusiv din neştiinţa ta?

“Băncile trăiesc din comisioane” – este marele mit care a circulat în media şi opinia publică românească, o teză care a născut şi mai multă antipatie în relaţia clienţilor cu instituţiile de credit, scrie Adevărul Financiar. Această frustrare s-a accentuat mai ales în ultimii ani, cei ai crizei, când dificultatea rambursării împrumuturilor a crescut simţitor.

Lucrul acesta era evident dacă ne uităm spre evoluţia ratei creditelor neperformante din sistemul bancar local, care au atins un maxim de 23%, pentru ca apoi să scadă anul trecut la 14%. Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, spunea că dacă se păstrează ritmul de scădere de anul trecut al creditelor neperformante, acestea ar putea ajunge la 10% din soldul creditelor anul acesta. În momentul de faţă, 75% din creditele neperformante sunt generate de persoane juridice.

Dacă ne luăm după pierderile pe care sistemul bancar din România le-a suferit în anul trecut, un miliard de euro (pierderile din ultimii şase ani se ridică la 1,6 miliarde de euro), am putea crede că băncile din România au dus-o cu adevărat rău. În realitate, însă, sistemul bancar a revenit la normal prin scoaterea la suprafaţă a creditelor neperformante. Altfel, spus, pierderea nu a fost generată anul trecut, ci doar marcată astfel în bilanţurile contabile.

Citiţi mai multe pe Adevărul Financiar

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie