Prăbuşirea acţiunilor cotate la Bursă a redus semnificativ investiţiile românilor la Pilonul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa care suprataxează mediul de afaceri a redus valoarea totală a activelor din pilonul II de pensii în luna decembrie 2018, iar indicatorul de rentabilitate a fondurilor de pensii a ajuns la cel mai mic nivel din istorie, scrie Hotnews.

Scăderea valorii acţiunilor cotate la Bursa de Valori Bucureşti, ca răspuns al pieţei financiare la prevederile Ordonanţei 114/2018, este principala explicaţie atât pentru reducerea valorii activelor, cât şi pentru înrăutăţirea indicatorului de rentabilitate calculat de ASF, susţin oficialii APAPR, asociaţia care reprezintă administratorii de fonduri de pensii administrate privat. Aceştia spun că, în ciuda acestor scăderi bursiere, fondurile au obţinut în 2018 al 11-lea an de câştiguri nete pentru cei 7,2 milioane de participanţi la sistem, scrie Hotnews.

"Fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung, iar investiţiile acestora în vederea furnizării unei pensii adecvate ar trebui analizate din perspectiva unui orizont de timp îndelungat. Evoluţia pe termen foarte scurt (de ex: o luna) nu este un indicator relevant pentru un orizont investiţional ce se intinde pe o perioadă de timp de 40 de ani de contributivitate.

Activele totale ale fondurilor de pensii administrate privat au crescut cu 19,72% pe parcursul anului 2018 (47.6 mld lei in dec 2018 faţă de 39.7 mld lei in dec 2017).

Contribuţiile încasate în anul 2018 în valoare de 7.7 mld lei, au fost cu 8.05% mai mari decât cele încasate in 2017 (7.1 mld lei). Creşterea contribuţiilor a fost determinată şi de creşterea numărului participanţilor cu 2.96% în 2018 până la 7.2 mil participanţi (faţă de 7 mil participanţi în dec 2017). Scăderea generalizată a pieţelor bursiere internaţionale şi riscul de contagiune din luna decembrie 2018 au influenţat pe termen foarte scurt activele fondurilor de pensii administrate privat, în ultimii 10 ani înregistrându-se ocazional astfel de perioade scurte de volatilitate fiind ceva inerent în evoluţiile pieţelor financiare.", se arată în răspunsul ASF trimis Hotnews.

Datele furnizate de Bursa de Valori Bucureşti pe ultima lună arată că acţiunile tuturor băncilor listate s-au prăbuşit de fiecare dată când ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, sau consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, au făcut declaraţii legate de „taxa pe lăcomie”.

Citeşte şi:

INFOGRAFIE Manipulare? Bursa se prăbuşeşte ori de câte ori Teodorovici sau Vâlcov deschid gura

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar