Portul Constanţa a fost închis din cauza vântului puternic. Câte nave aşteaptă să fie încărcate

0
Publicat:

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a transmis, miercuri, că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, Portul Constanța este închis.

Portul Constanța a fost închis începând de marți, Foto: Facebook Constanța Port

Potrivit sursei citate, din acest motiv, nu se efectuează operațiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa precizează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, Portul Constanţa este închis, începând din data de 25 iulie 2023. Din acest motiv, nu se efectuează operaţiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor. Astăzi, 26 iulie 2023, situaţia s-a agravat, deoarece vântul şi-a sporit intensitatea. În aceste condiţii, operatorii portuari care programaseră pentru operaţiuni camioanele cu mărfuri (containere, cereale) nu îşi pot desfăşura activitatea de încărcare-descărcare. Precizăm faptul că macaralele folosite pentru acest tip de operaţiuni sunt dotate cu senzori de vânt şi se opresc automat în cazul în care vântul depăşeşte o anumită intensitate", au notat reprezentanţii CNAPMC pe Facebook.

Conform acestora, în Portul Constanţa îşi desfăşoară activitatea 38 de operatori portuari privaţi care pot opera inclusiv cereale, dacă situaţia impune. Dintre aceşti operatori, 13 deţin capacităţi de depozitare (silozuri şi magazii).

În ceea ce priveşte cerealele, capacitatea de încărcare într-un interval de 24 de ore este cuprinsă între 3.000 şi 30.000 de tone, în funcţie de dotările tehnice de care dispune operatorul şi de specificul cerealelor (grâu, porumb, floarea soarelui etc), precum şi de tipul operaţiunii (încărcare sau descărcare).

Operatorii de cereale se încadrează într-o medie de 12.000 de tone/24 de ore, în condiţii meteorologice favorabile.

În prezent, sunt acostate la dane, pentru a încărca din Portul Constanţa, 22 de nave (cu o capacitate totală de aproximativ 200.000 de tone), iar în rada portului aşteaptă alte 14 nave. Acestea îşi vor relua operaţiunile de încărcare, imediat ce vremea va permite, menționează sursa citată.

Administraţia Porturilor Maritime a amenajat în zona porţii nr. 7 a portului Constanţa o parcare de 37 de locuri şi în zona porţii nr. 9 o parcare cu o capacitate de 100 de locuri, care a fost realizată în cursul anului 2022.

În plus, împreună cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), urmează să dezvolte noi capacităţi de staţionare a autocamioanelor în afara Portului Constanţa.

De asemenea, pe infrastructura Portului Constanţa pot staţiona aproximativ 2.500 de autocamioane, dar în situaţii extraordinare, precum cea din aceste zile, capacitatea este depăşită, iar autocamioanele sunt forţate să staţioneze şi pe infrastructura rutieră exterioară portului Constanţa. Menţionăm că Portul Constanţa este un port de tranzit, iar intrarea şi ieşirea mărfurilor este structurată preponderent pe linii de cale ferată, care sunt majoritatea operaţionale", au adăugat reprezentanţii companiei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică