Popa, BNR: Este foarte posibil ca inflaţia să reintre în intervalul ţintit în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata inflaţiei va reintra în intervalul ţintit până la sfârşitul acestui an şi se va păstra şi anul viitor în apropierea ţintei, a declarat joi viceguvernatorul BNR Cristian Popa. Banca Naţională a României ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%, dar are o prognoză uşor mai ridicată, de 4,6%.

Popa a arătat că dezinflaţia a intervenit aşa cum a estimat corect banca centrală, odată cu disiparea efectului de rundă a doua la TVA, ceea ce dovedeşte că BNR a procedat corect când a menţinut dobânda la 6,25%, mizând pe un şoc temporar din partea ofertei.
"Este foarte posibil să reintre inflaţia în intervalul ţintit până la sfârşitul anului. Vedem că inflaţia va reintra în interval înainte de sfârşitul anului şi se va menţine aproape de ţintă şi anul viitor", a spus viceguvernatorul băncii centrale.
Pe de altă parte, viceguvernatorul BNR a recunoscut că anticipaţiile privind presiunile din partea preţurilor alimentare nu s-au adeverit în toată regiunea, iar în România performanţa agriculturii a condus chiar la accentuarea efectului dezinflaţionist.
Cu toate acestea, Popa atrage atenţia că în iulie 2012 va exista un efect de bază contrar, ceea ce înseamnă că banca centrală trebuie să aibă o dobândă care să acomodeze şi această situaţie, pe lângă celelelate presiuni care persistă.
BNR a anunţat, după şedinţa de politică monetară de joi, că va ajusta gradual conduita politicii monetare ţinând cont de procesul de dezinflaţie, evoluţiile mediului extern, ale fluxurilor de capital, ale preţurilor administrate şi volatile, precum şi de stadiul aplicării angajamentelor din acordurile cu instituţiile internaţionale.
Popa a explicat că BNR vizează condiţiile monetare în sens larg, nu doar rata dobânza de politică monetară, deşi este de acord că odată cu reducerea inflaţiei rata reală creşte. El a insistat însă şi pe nevoia de a stimula în continuare economisirea, pentru a reduce dependenţa de finanţările externe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată