Plajele de pe litoralul românesc nu vor mai arăta la fel. Ce vrea Guvernul să facă şi care este investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Diana Frincu

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, au participat joi la prezentarea programului de nisipare a Zonei de Coastă Turistică, finanţat din fonduri europene, arătând că este vorba despre o "lucrare fundamentală".

"Guvernul României sprijină - şi o va face în continuare - acest proces de combatere a eroziunii costiere. Astăzi avem cel mai important proiect de mediu în acest sens. Peste 840 de milioane de euro, care sunt investite în această a doua etapă a proiectului, prin care, pe o lungime de 30 de kilometri, vom reuşi nu doar să combatem eroziunea costieră - fapt care ar fi dus ca în următorii 10-20 de ani România, pe anumite porţiuni, să nu mai fi avut plaje - reuşim prin acest proiect să dăm o şansă biodiversităţii, astfel încât au fost prinse măsuri pentru prima oară.

Vorbim de refacerea ecosistemelor marine şi de conservare a biodiversităţii şi, poate, cel mai important, pentru întreaga societate românească şi este vestea bună, prin acest proiect, suprafaţa plajelor României va fi dublată", a precizat ministrul Mediului, Costel Alexe, citat de Agerpres.

El a menţionat că, în anumite porţiuni de pe litoralul românesc, plaja va fi extinsă în larg cu până la o sută de metri, iar prin tehnologii "inovative, de mare precizie" va fi crescută suprafaţa plajelor României cu peste 200 de hectare. Ministrul a arătat că, prin acest proiect, ţara noastră va avea plaje "mai bine protejate" în următorii 50 de ani.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat că, în lipsa unor măsuri, eroziunea ar fi riscat să ducă la dispariţia plajelor pe foarte multe zone ale litoralului.

Premierul a menţionat că Guvernul va susţine şi alte proiecte care pot să ducă la creşterea fluenţei de turişti pe litoralul românesc.

"Încă din anul 2008, de când eram ministrul Transporturilor, am propus realizarea unui drum expres care să lege Constanţa de Tulcea, de Deltă, pentru a creşte varietatea ofertei turistice, astfel încât să reuşim atragerea de turişti, prin combinarea serviciilor şi atracţiilor de pe litoral cu atracţia evidentă pe care o reprezintă Delta.

Sigur că am început să lucrez la proiectul acesta împreună cu colegii mei. Ne-am apucat să pregătim un studiu de fezabilitate, care a fost uitat în sertare de mult timp. Pot să vă spun astăzi că s-a semnat contractul pentru proiectarea acestui drum expres, care face legătura între Constanţa şi Tulcea. Dar nu numai legătura între Constanţa şi Tulcea - asigurând astfel posibilitatea includerii în serviciile turistice şi a Deltei - va face legătura între Constanţa şi Coridorul IX pan-european, pentru că drumul expres Constanţa - Tulcea se va duce pe podul de pe Dunăre, tot pe profil de drum expres, care se construieşte între Tulcea şi Brăila, iar din Brăila se vor realiza două drumuri expres care vor face conexiunea cu Coridorul IX pan-european", a explicat el.

Orban a arătat că Guvernul are în vedere proiecte importante care vizează dezvoltarea infrastructurii în zona judeţului Constanţa, dar a pledat şi pentru un raport mai bun calitate-preţ, din partea investitorilor.

"Sigur că aşteptăm şi o adaptare din partea investitorilor, astfel încât să existe un raport mai bun între calitate şi preţ, care să facă mai atractiv litoralul românesc, pentru turişti, în special, pentru turiştii din ţările importante ale Europei. După părerea mea, avem argumente să îi atragem aici la noi", a spus premierul. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune