Plafonarea preţului petrolului diminuează veniturile din export ale Rusiei. Cum este afectat deficitul

0
Publicat:

Deficitul bugetar al Rusiei în 2023 este posibil să fie mai mare decât cel planificat la 2% din PIB, în condiţiile în care plafonarea preţului petrolului diminuează veniturile din exporturi, a declarat ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, relatează Reuters.

Deficitul bugetar al Rusiei ar putea fi mai mare în 2023, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, săptămâna trecută, oficialii ruşi au estimat că plafonarea preţurilor pentru petrolul şi produsele sale rafinate ar putea conduce anul viitor la o diminuare a producţiei de petrol a Rusiei cu 5% până la 7%, însă indiferent de cât de mare va fi această reducere a producţiei, Siluanov a promis că angajamentele de cheltuieli vor fi îndeplinite, prin accesarea pieţelor de împrumuturi şi fondul de rezervă a ţării dacă va fi nevoie.

Este posibil un deficit bugetar mai mare? Este posibil dacă veniturile vor fi mai mici decât s-a planificat. Care sunt riscurile pentru anul următor? Riscuri pe partea de preţuri şi restricţii", a spus marţi Anton Siluanov, informează Agerpres.

Conform acestuia o reducere a volumului exporturilor de energie este posibilă, în contextul în care unele ţări vor evita să facă afaceri cu Rusia iar Moscova încearcă să dezvolte noi pieţe, un proces care va dicta veniturile din exporturi ale Rusiei.

Plafonul de preţ este important în măsura în care, pentru acele ţări care au impus plafonul, nu vor fi făcute livrări. Aceasta înseamnă că vor fi alte ţări. Da, costurile cu logistica vor creşte. În consecinţă, este posibil să fie modificate discounturile", a apreciat Siluanov.

În situaţia în care volumul exporturilor va scădea, Siluanov a spus că Rusia are două surse suplimentare de finanţare: fondul de rezervă (NWF), unde se acumulează rezervele statului rus, şi împrumuturi.

În trimestrul patru al acestui an, Guvernul rus a împrumutat sume mari de pe piaţă, după ce Moscova a decis să trimită zeci de mii de militari în Ucraina pentru o ,,operaţiune specială".

În prezent, autorităţile ruse se aşteaptă să utilizeze peste 2.000 de miliarde de ruble (29,24 miliarde de dolari) de la fondul de rezervă în 2022, în condiţiile în care cheltuieile totale ale statului rus vor depăşi 30.000 de miliarde de ruble, mai mult decât se preconiza la începutul anului.

De la începutul operaţiunii speciale, condiţiile macroeconomice s-au schimbat, inflaţia a crescut iar resurse mari au fost necesare pentru a susţine familiile", a mai spus marţi Siluanov.

În luna decembrie, cheltuielile fondului de rezervă ar putea să se ridice la 1.500 de miliarde de ruble. Aceasta în condiţiile în care la 1 decembrie 2022, activele lichide ale fondului de rezervă se ridicau la 7.600 de miliarde de ruble sau 5,7% din Produsul Intern Brut al Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort