Piaţa imobiliară îşi va reveni după iulie 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Segmentele cu cele mai mari şanse de tranzacţionare sunt comercial şi retail. Singurii dezvoltatori care vor începe proiecte noi vor fi cei care au surse de finanţare proprii, spun consultanţii imobiliari, care văd o revenire a pieţei din semestrul doi.

„Primele semne de înviorare a pieţei imobiliare sunt asociate cu reluarea finanţării şi îmbunătăţirea situaţiei economice", a declarat, conform Mediafax, Oana Iliescu, co-director executiv al DTZ Echinox. Segmente precum terenurile şi investiţiile depind în foarte mare măsură de condiţiile de finanţare, în timp ce evoluţia domeniilor industrial şi retail este strâns legată de nivelul consumului şi de starea generală a economiei.

Tranzacţiile pe segmentul rezidenţial sunt influenţate atât de condiţiile de finanţare cât şi de veniturile populaţiei. „Prin urmare, nu ne putem aştepta ca o îmbunătăţire a situaţiei pieţei imobiliare autohtone să intervină mai devreme de a doua jumătate a anului viitor", a adăugat Iliescu.

În ceea ce priveşte segmentele pieţei imobiliare cu cele mai mari şanse de revenire în 2010, consultanţii au încredere în cel comercial şi cel de retail. „Segmentul imobiliar cu cele mai mari şanse de revenire în 2010 este cel al spaţiilor de birouri, concretizându-se într-un reviriment al tranzacţiilor de închirieri şi de investiţii. Acest segment a fost mai puţin afectat de criză", cred consultanţii companiei BNP Real Estate România.

În opinia lor, cel mai important factor care ar ajuta la revenirea pieţei imobiliare în 2010 este creşterea disponibilităţii finanţării pentru dezvoltatori, investitori şi clienţii finali.

Ofertă redusă în 2010

Totodată, analiştii companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox susţin proiectele deja existente vor fi cele mai tranzacţionate spaţii anul viitor.

„Pentru segmentul comercial ne aşteptăm să apară proiecte noi numai în condiţiile în care se vor realiza pre-închirieri substanţiale", crede Oana Iliescu. Jibril Semour, şeful departamentului de retail în cadrul Jones Lang LaSalle România (JLL) consideră, la rândul lui, că oferta se va reduce considerabil în 2010-2011 şi ar putea să se situeze sub cererea retailerilor, mai ales în 2011.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model