Peste opt milioane de tone de cereale ucrainene au părăsit Portul Constanța în 2023

0
Publicat:

Peste 8 milioane de tone de cereale ucrainene au fost expediate prin portul Constanţa de la Marea Neagră, în perioada ianuarie-iulie 2023, relatează Reuters.

8,1 milioane de tone de cereale ucrainene au părăsit portul Constanţa, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, ritmul a încetinit semnificativ după ce Rusia a atacat infrastructura porturilor ucrainene.

Conform datelor transmise de Autoritatea portuară din Constanţa, mai exact, în primele şapte luni din acest an, 8,1 milioane de tone de cereale ucrainene au părăsit portul românesc, comparativ cu un nivel de 7,5 milioane de tone la 31 iunie 2023.

Chiar şi înainte de mijlocul lunii iulie, când Rusia a anunţat că se retrage din acordul care permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale la Marea Neagră, Constanţa era principala rută alternativă de livrare a cerealelor ucrainene, informează Agerpres. Aceasta, în condiţiile în care, de la începutul invaziei ruseşti şi până în prezent, prin portul Constanţa au trecut aproximativ o treime din exporturile de cereale ale Ucrainei.

De la mijlocul lunii iulie Rusia a atacat de câteva ori porturile ucrainene.

Din Constanţa se exporta în mod tradiţional recolta de cereale a României, dar şi a statelor vecine, inclusiv Ungaria şi Serbia. Conform datelor oficiale, în primele şapte luni din acest an 18,9 milioane de tone de cereale au fost expediate prin Constanţa. Înaintea războiului din Ucraina, prin portul Constanţa au fost exportate un nivel de vârf, de 25 de milioane de tone de cereale pe an, dar unii operatori spun că recordul va fi depăşit deoarece au investit masiv în majorarea capacităţilor.

Ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa recent că în următoarele luni România vrea să dubleze capacitatea lunară de tranzit pentru cerealele ucrainene la patru milioane de tone.

Diverse proiecte de conectarea reţelelor de infrastructură, finanţate prin fonduri europene, sunt în derulare în România, Ucraina şi Republica Moldova, au informat Grindeanu şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi a Departamentului de stat al SUA.

Preţurile grâului

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri de la cel mai redus nivel înregistrat la începutul lunii iunie, după ce Rusia a atacat porturile Ucrainei pe Dunăre, o nouă escaladare a ostilităţilor în regiunea cheie a Mării Negre, transmite Bloomberg. Astfel, la bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 1,3% după ce în precedentele trei sesiuni au scăzut cu 6%.

Silozuri de cereale şi depozite au fost avariate în atacuri ruse cu drone în timpul nopţii asupra unuia dintre porturile Ucrainei pe Dunăre, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, transmite Reuters.

,,Terorişti ruşi au atacat regiunea Odesa de două ori noaptea trecută cu drone de atac. Principala ţintă o reprezintă portul şi infrastructura pentru cereale din sudul regiunii", a declarat Kiper pe aplicaţia Telegram.

Kiper nu a specificat care port a fost atacat. Ucraina are două porturi principale la Dunăre - Reni şi Ismail. Ambele au mai fost atacate.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului