Peste 3.500 de locuințe au fost afectate de furtuni anul trecut. Ce despăgubiri s-au plătit

0
Publicat:

Asigurătorii au achitat în perioada 2019-2022 pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni, despăgubiri în valoare de peste 46 milioane de lei, în baza asigurărilor facultative de locuințe.

Furtunile au făcut ravagii în România în ultimii 3 ani

Conform analizei realizate la nivelul asociației, această sumă a fost plătită pentru aproape 14.000 dosare de daună. Dintre acestea, numai anul trecut au fost achitate despăgubiri pentru 3.540 de cazuri.

Desigur, numărul locuințelor afectate de furtuni este mai mare, însă doar proprietarii locuințelor asigurate au putut beneficia de sprijin financiar din partea companiilor de asigurări.

Astfel de fenomene naturale, care produc pagube semnificative, au devenit din ce în ce mai des întâlnite în România, ceea ce se reflectă și în atenția pe care românii încep să o acorde asigurărilor facultative de locuințe. De altfel, conform unui studiu sociologic realizat anul trecut la solicitarea UNSAR, una dintre principalele temeri ale românilor care vizează locuințele este inclusiv riscul unor fenomene naturale extreme, cauzate de schimbările climatice.

„Furtunile, amplificate de schimbările climatice, au devenit din ce în ce mai prezente în viața noastră, iar urmările acestora nu se lasă așteptate. Acum poate ar fi momentul pentru a ne informa despre cea mai bună soluție de protecție financiară - polița de asigurare - astfel încât fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General UNSAR.

Soluția care poate răspunde nevoilor proprietarilor este asigurarea facultativă de locuință, care se poate emite doar după încheierea unei polițe obligatorii PAD. Printr-o asigurare facultativă, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală și pentru mult mai multe riscuri (incendiu, explozie, furtună, vijelie, căderi de corpuri, furt, vandalism, etc). De reținut ar fi și faptul că această asigurare facultativă poate fi personalizată prin includerea unor clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, servicii de asistență tehnică la locuință, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceți vecinilor), astfel încât protecția oferită de asigurare să răspundă nevoilor și cerințelor fiecăruia dintre noi.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere