Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează e-Factura, extinsă până la 31 mai

0
Publicat:

Ministerul Finanțelor extinde perioada în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, până la 31 mai 2024, potrivit unui comunicat de presă remis joi de Ministerul Finanțelor.

Noi funcționalități aduse aplicației RO e-Factura

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi un proiect de act normativ inițiat de Ministerul Finanțelor, care stabilește extinderea perioadei în care nu se vor aplica sancțiuni pentru neutilizarea sistemului RO e-Factură și noi reglementări privind comercializarea produselor care conțin tutun destinat inhalării fără ardere.

„Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă și transparentă cu antreprenorii. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor aplica sancţiuni pentru contribuabilii care nu emit facturi în sistemul RO e-Factura. De asemenea, anunț două funcționalități noi în sistem: De acum, aplicația poate precompleta o serie de informații despre utilizator doar pe baza CUI-ului, pentru ca munca contribuabilului să fie mai ușoară. În plus, aplicația simplificată are și ea o variantă tradusă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA ce au obligaţia de raportare a facturilor”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanțelor a avut numeroase discuții și întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri pentru îmbunătățirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerințe, pentru a evita sancțiunile. 

În plus, Ministerul Finanțelor a lansat versiunea simplificată a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilității și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii din țară. Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale, într-un mod rapid și eficient. 

De asemenea, actul normativ conține o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce privește comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere”, notează sursa citată.

Astfel, se introduce regimul de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătății publice prin reducerea comerțului ilegal și a consumului de produse din tutun.

De asemenea, se reglementează obligația de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor. Măsura are scopul de a asigura o mai mare transparență și control asupra lanțului de distribuție a produselor din tutun, mai menționează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie