Pensionarii din România vor primi bani în plus în octombrie. Care este suma și cine va beneficia de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii din România, inclusiv o parte din cei cu pensii obținute în baza unor legi speciale, vor primi în luna octombrie ajutoare financiare cuprinse între 300 și 500 de lei dacă îndeplinesc anumite condiții.

Pensionarii vor primi ajutoare financiare cuprinse între 300 și 500 de lei FOTO Shutterstock

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.168/2022 se plătește pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România şi ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”, a informat Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Categoriile de venituri care se au în vedere la acordarea ajutorului financiar sunt următoarele:

- veniturile din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna octombrie 2023;

- veniturile din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna octombrie 2023;

- veniturile din salarii şi asimilate salariilor, la nivelul lunii iulie 2023;

- veniturile din drepturi acordate în baza legilor reparatorii cu caracter special, cu anumite excepții;

- veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza OUG 6/2009.

Ajutorul financiar se acordă diferențiat, astfel;

  • în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Casa Națională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări privind acordarea ajutoarelor financiare în funcție de categoria de beneficiari:

• În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș și/sau beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte;

• Ajutorul financiar se acordă integral, chiar dacă veniturile plătite în octombrie 2023 sunt aferente unei fracțiuni de lună;

• La stabilirea plafonului nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare lunii octombrie 2023;

• Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat.

Casa Națională de Pensii Publice a tipărit taloanele de pensii/documentele de informare care au fost transmise CN Poșta Română SA pentru a fi distribuite către pensionari începând cu data de 01.10.2023.

Sumele suplimentare reprezentând ajutorul financiar sunt incluse pe aceste documente și sunt evidențiate distinct de cuantumul pensiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!