Parlamentul l-a revocat pe Buzoianu de la şefia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost revocat astăzi din funcţie, potrivit deciziei senatorilor şi deputaţilor întruniţi în şedinţă comună, instituţia urmând să fie condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă.

Senatorul PNL Eugen Nicolăescu a propus astăzi plenului Parlamentului, în numele Comisiilor pentru buget, revocarea preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu.

Nicolăescu a prezentat senatorilor şi deputaţilor raportul întocmit de cele două Comisii permanente, în urma sesizărilor făcute şi a conducerii CSA.

Potrivit acestuia, comisiile au constatat că piaţa asigurărilor din România manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglenetării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor.

"Nu au fost îndeplinite cu eficienţă competenţele privivind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăţi de asigurare nu îşi respectă atribuţiile legale şi contractuale pe care le au faţă de asiguraţi. Nu au fost identificate soluţiile pentru o funcţionare normală a pieţei de asigurări privind atribuţiile ce revin prin lege acestei autorităţi", a menţionat liberalul.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase