Parlamentul European cere suplimentarea bugetului cu 300 de milioane de euro

0
Publicat:

Parlamentul European solicită suplimentarea bugetului european pe anul viitor cu 300 de milioane de euro pentru combaterea prețurilor la energie, incluzând fonduri pentru aderarea României la Schengen

Parlamentul Euroopean cere suplimentarea bugetului pentru anul viitor FOTO EPP

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat într-un comunicat de presă că „Parlamentul European solicită 300 de milioane de euro în plus pentru combaterea prețurilor la energie în bugetul european pentru anul viitor și include fonduri pentru aderarea României la spațiul Schengen”. 

Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, „a anunțat faptul că legislativul european solicită suplimentarea cu 300 de milioane de euro a fondurilor alocate măsurilor europene pentru combaterea prețurilor ridicate la energie în bugetul european pentru anul viito”, dar și pentru „includerea unor resurse financiare care să ajute la aderarea și integrarea României în spațiul Schengen ca urmare a negocierilor și demersurilor realizate de grupul social-democrat”. 

„Prioritatea noastră în aceste negocieri a fost să aducem amendamente la bugetul european pentru a include fonduri pentru măsurile care îi protejează pe cetățeni în actualul context. Creșterea prețurilor la energie, combinată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, inflaţia crescută și dificultatea multor sectoare de a se recupera după pandemie, au înrăutățit o situație deja dificilă pentru mulți cetățeni ai UE. De aceea, am amendat bugetul Uniunii pentru a proteja mai bine cetățenii europeni și IMM-urile în fața unui context global deosebit de dur”, a trasnmis Negrescu. 

Potrivit eurodeputatului, grupului social-democrat a solicitat Parlamentului European suplimentarea cu peste 300 de milioane de euro a fondurile alocate, „pentru măsurile de combatere a prețurilor ridicate la energie în bugetul european pentru anul viitor, de la investiții în creșterea producției și de îmbunătățire a infrastructurii până la proiecte de eficientizare”. 

De asemenea, „propunerile Parlamentului European la bugetul european includ fonduri suplimentare pentru sănătate și educație, IMM-uri și fermieri, dar și resurse consistente pentru zona de inovație, transporturi și ajutor umanitar. Practic, legislativul european a dat o direcție bugetării pe anul viitor ce va influența cu siguranță proiecțiile bugetare ale statelor membre aflate în curs de creionare,” a mai explicat Victor Negrescu.

Reprezentantul PSD al României în Parlamentul European a menționat și faptul că a fost obținută și alocarea de fonduri suplimentare pentru a facilita integrarea României în spațiul Schengen.

„Am reușit să reiterăm mesajul de sprijin pentru aderarea României la spațiul Schengen, alocând fonduri specifice care să faciliteze integrarea țării noastre în acest spațiu de liberă circulație. În total creșterea propusă este de 25 de milioane de euro”, a mai arătat Negrescu. 

Social-democratul a mai menționat că, „tot în acest context, am solicitat fonduri de preaderare pentru Republica Moldova, resurse suplimentare pentru Anul European al Educației și Formării și un sprijin consistent pentru IMM-uri”, iar „propunerea de buget pentru anul 2023 urmează să fie aprobată, luni, de Comisia pentru Bugete a legislativului european şi negociată de reprezentanţii Comisiei Europene, ai Consiliului European şi ai Parlamentului European în următoarele săptămâni. Votul final va avea loc la finalul anului”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim