OTP Bank România a acordat cu 70% mai multe credite noi companiilor mari în primul semestru din 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, a finanţat economia reală în primul semestru al anului 2018 şi a acordat companiilor mari credite noi cu peste 70% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„OTP Bank a reuşit o evoluţie favorabilă pentru economia reală a României, continuând să se concentreze şi în prima jumătate a acestui an pe susţinerea creditării companiilor mari şi IMM-urilor. Astfel, ne numărăm printre băncile care au decis să sprijine acest segment de clienţi, cota de piaţă a băncii în creditarea persoanelor juridice ajungând până la 3,4%, în creştere cu 26% faţă de anul 2016”, a declarat László Diósi, CEO OTP Bank România.

De asemenea, OTP Bank România a înregistrat un volum al creditelor noi acordate companiilor mari de aproximativ 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2018, ajungând la un sold total de 2,5 miliarde de lei, în creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Volumul creditelor noi s-a majorat cu peste 70% în primul semestru al anului.  

Aproximativ aceeaşi creştere a fost înregistrată şi pentru segmentul IMM-urilor. Volumul creditelor noi acordate acestora în primul semestru din 2018 a fost de peste 400 milioane lei, ajungând la un sold total de 1,2 miliarde lei în prima jumătate a anului 2018, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul creditelor noi acordate a atins o creştere de 22% în primul semestru al anului. 

În acelaşi timp, banca şi-a majorat soldul creditelor ipotecare cu 13% în primul semestru din 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul creditelor noi a crescut, de asemenea, cu 14% în primul semestru al anului. 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înţelege nevoile clienţilor şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”