Orban: Autorităţile nu cunosc exact intenţiile Exxon. Căutăm soluţii de finanţare pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Ludovic Orban susţine că autorităţile române sunt dispuse să finanţeze proiectul de începere a exploatării gazelor naturale pe unul dintre zăcămintele din Marea Neagră, în situaţia în care compania americană Exxon Mobil se va retrage din proiect.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că pentru unul dintre proiectele care vizează exploatarea gazelor din Marea Neagră lucrările sunt în curs.

”În ceea ce priveşte exploatarea pe celălalt zăcământ, aici este o chestiune de decizie din partea uneia dintre cele două firme care sunt în consorţiu. Aşteptăm o decizie în acest sens. În ceea ce ne priveşte pe noi, noi suntem pregătiţi, în cazul unei retrageri, să găsim o soluţie pentru a interveni şi pentru a finanţa proiectul de începere a exploatării gazelor naturale pe zăcământul respectiv de la Marea Neagră. Mai mult decât atât, sunt şi alte oportunităţi, nu vreau să mă refer despre ele acuma, dar urmărim cu mare atenţie orice proiect important”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă.

Duminică seară, premierul declara, într-o emisiune la B1 Tv, că autorităţile române nu cunosc cu exactitate care sunt intenţiile companiei Exxon Mobil, deţinătoarea a jumătate din acţiunile consorţiului care şi-a exprimat intenţia de a face explorarea şi exploatarea unei părţi din gazele din Marea Neagră, în cadrul proiectului Neptun, dar că autorităţile române îşi doresc ca acestea să fie clarificate într-un timp foarte scurt, pentru că obiectivul României este să susţină începerea exploatării gazului natural.

”Avem o necunoscută legată de Exxon care are 50% din acţiunile consorţiului care a câştigat dreptul de explorare şi exploatare care, aşa spun informaţiile, ar dori să se retragă. Nu ştim sigur, vom vedea exact care va fi decizia lor. În ceea ce ne priveşte pe noi, Transgazul derulează licitaţia pentru construcţia conductei care face legătura între Podişor şi Tuzla, exact cu scopul de a conecta zăcământul de gaz de BRUA, de gazoductul construit cu finanţare europeană şi care va asigura accesul gazului la reţeaua de gaze europene. Noi susţinem toate proiectele astea, sunt proiecte extrem de importante care aduc venituri importate României, care asigură României o resursă de gaze extrem de importantă, care în acelaşi timp noi avem ca obiectiv să o şi utilizăm”, a declarat premierul Ludovic Orban duminică seară, la B1 Tv.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert