OMV Petrom are de astăzi un nou şef. Cine este Christina Verchere, cea care îi ia locul Marianei Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christina Verchere

Christina Verchere este, începând de astăzi, noul preşedinte al directoratului şi director general executiv al OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei. Ea îi ia locul Marianei Gheorghe, care a ocupat timp de 12 ani această funcţie.

Mandatul Marianei Gheorghe la şefia companiei s-a încheiat în data de 30 aprilie. „Azi (ieri, n.r.) ne luăm la revedere de la Mariana Gheorghe, cea care a condus OMV Petrom în ultimii 12 ani. Îi mulţumim pentru implicare şi îi suntem recunoscători că a reuşit să transforme Petrom în ceea ce este azi”, este mesajul care apare pe pagina de Facebook a companiei petroliere.

OMV Petrom a anunţat, în data de 9 ianuarie, că Mariana Gheorghe a renunţat la conducerea companiei. Despre această decizie, Mariana Gheorghe a declarat: „După 12 ani extrem de intenşi petrecuţi la OMV Petrom, consider că este momentul să renunţ la această funcţie şi ca Christina Verchere şi o nouă generaţie de lideri să continue construcţia unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom şi în dezvoltarea potenţialului său de creştere”.

Cine este Christina Verchere                                                     

Christina Verchere, care va împlini anul acesta 47 de ani, este licenţiată în ştiinţele economice la Universitatea din Aberdeen. Profesional, ea şi -a început cariera în anul 1993. Din anul 1999 a lucrat în cadrul companiei petroliere British Petroleum, unde a activat timp de aproape 20 de ani. Înainte de a prelua mandatul la OMV Petrom, ea era preşedintele regional pentru Asia Pacific al companiei BP, iar înainte ea a condus şi BP Canada Energy. A locuit în Hong Kong, Tokyo, SUA şi Regatul Unit.

„OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potenţial imens, cu expertiză extinsă şi angajaţi de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate şi entuziasmată în ceea ce priveşte mutarea la Bucureşti”, a declarat Christina Verchere.

CV Christina Verchere

  • 1989 - 1993 Master în Ştiinţe Economice la Universitatea din Aberdeen
  • 1995 - 1998 Analist Economic, Amoco UK Ltd
  • 1999 - 2001: Manager Coordonator Activităţi Marea Nordului, BP
  • 2001 - 2004: Team Leader, Houston, Texas, BP
  • 2004 - 2005: Executive Assistance, Londra, BP
  • 2006 - 2009: Performance Unit Leader, Gaz, America de Nord, BP
  • 2009 - 2010: Director de Staff, Explorare şi Producţie, BP
  • 2010 - 2012: Vicepreşedinte Program Upstream, Houston, BP
  • 2012 - 2014: Director Executiv BP Canada Energy Group
  • 2014 - prezent: Preşedinte Regional Asia Pacific, BP

Potrivit OMV Petrom, în următoarele luni, Christina Verchere şi Mariana Gheorghe „vor lucra îndeaproape pentru o tranziţie lină şi pentru atingerea obiectivelor ambiţioase ale companiei şi a potenţialului de creştere al acesteia”.

Ministerul Energiei dorea un şef român

Fostul ministru al Energiei Toma Petcu susţinea că Mariana Gheorghe ar fi trebui să rămână la şefia Petrom, pentru că rezultatele o recomandă, precizând că şi-ar fi dorit ca ea să fie înlocuită tot cu un director român. „Noi ne-am dori un manager care să înţeleagă rolul OMV Petrom în sistemul energetic naţional şi în economia românească. Ne-am fi dorit să aibă doamna Mariana Gheorghe continuitate, pentru că rezultatele o recomandă de-a lungul timpului şi ne-am fi dorit cu siguranţă, în urma decizie dumneaei de a demisiona, să avem un director român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom. Acest lucru nu a fost posibil întrucât Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Nominalizări Remuneraţie din cadrul companiei sunt proporţionale în funcţie de numărul de acţiuni”, preciza Petcu, potrivit Agerpres.

OMV Petrom a raportat anul trecut un profit net în creştere cu 140%, de 2,48 miliarde lei, de la 1,03 miliarde lei în anul 2016, în timp ce vânzările au urcat cu 17%, la 19,4 miliarde lei, de la 16,6 miliarde lei. Numărul de angajaţi al Grupului OMV Petrom a scăzut la sfârşitul anului trecut cu 7%, la 13.790 salariaţi.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul