Omul anului 2011: Protestatarul

Publicaţia americană „Time“ a ales ca trofeul „Persoana Anului“ să nu fie acordat unui singur individ, ci milioanelor de protestatari din întreaga lume, care, în ultimul an, au dărâmat guverne, au zguduit regimuri autocrate, au atras atenţia asupra inegalităţilor dintre păturile sociale şi „au îndreptat planetă către o cale mai democratică“.

Jurnaliştii de la publicaţia americană „Time“ încep textul prin care îşi explică alegerea evocând o persoană deja uitată: tunisianul al cărui protest a dus la izbucnirea „primăverii arabe“.

Articolul celor de la „Time“:

Evenimentele devin semnificative doar când ne uităm în urmă. Nimeni nu avea cum să ştie că un vânzător de fructe tunisian, care şi-a dat foc în mijlocul unei pieţe dintr-un oraş care abia se poate zări pe hărţi, va stârni protestele care au dărâmat dictatorii din Tunisa, Egipt şi Libia şi au pavat calea „primăverii arabe“.

Sau că spiritul de nemulţumire îi va determina pe mexicani să se ridice împotriva cartelurilor de droguri, sau că grecii se vor lupta cu liderii care nu erau traşi la răspundere de nimeni, sau că americanii vor ocupa spaţii publice pentru a protesta faţă de inegalitate, sau că ruşii vor ieşi în stradă pentru a se opune unui regim autocrat.

Toate acestea s-au întâmplat în 2011, şi toate datorită unei persoane: Protestatarul.

Până acum, în acest an, astfel de proteste au avut loc în ţări a căror populaţie totală depăşeşte trei miliarde de oameni.

Există un punct de „prea-plin“ pentru frustrare? În întreaga lume, se pare, oamenii spun că le-a ajuns. Nu sunt de acord. Cer. Nu au disperat, chiar dacă răspunsul a venit, de multe ori, sub formă de gaze lacrimogene sau rafale de mitraliere.

Au întruchipat practic idea că acţiunea individuală poate aduce schimbări colective colosale. Şi, chiar dacă a fost înţeleasă diferit în funcţie de regiune, democraţia a fost prezentă la fiecare dintre aceste adunări.

Rădăcina cuvântului democraţie este „demos“ (popor –gr.), iar înţelesul democraţiei este „poporul conduce“. Şi au făcut asta. Dacă nu la urnele de vot, atunci pe stradă. America este o naţiune concepută în protest, iar protestul este, în unele feluri, sursa democraţiei – şi dovada lipsei acesteia.

Protestele au marcat ridicarea unei noi generaţii. În Egipt, 60% din populaţie are vârste mai mici de 25 de ani. Tehnologia a contat, însă aceasta nu a fost o revoluţie tehnologică. Nu reţelele sociale au cauzat aceste mişcări, însă ele le-au ţinut vii şi conectate. Tehnologia ne-a permis să privim şi a răspândit „virusul“ protestului, însă nu a fost o revoluţie a tehnologiei. A fost una a oamenilor, a inimilor şi a minţilor – cea mai veche tehnologie dintre toate.

În acest an, oriunde în lume, oamenii s-au plâns de eşecul conducerii tradiţionale şi de vulnerabilitatea instituţiilor. Politicienii nu se pot uita dincolo de următoarele alegeri electorale şi refuză să facă alegerile grele. Este unul dintre motivele pentru care nu am ales un individ anul acesta. Însă conducerea a venit de la baza piramidei, nu din vârf.

Pentru că a reuşit să redea şi să sublinieze un simţ global al neliniştii, pentru că desfiinţat guverne şi înţelepciunea convenţională, pentru că a combinat cele mai vechi tehnici cu cele mai noi tehnologii pentru a arunca o rază de lumină asupra demnităţii umane şi, în final, pentru că a îndrumat planeta către o cale mai democratică, chiar dacă mai periculoasă uneori în secolul XXI, Protestatarul este ales de „Time“ Persoana Anului 2011.