Oferta de minerale rare, utilizate în producţia de eoliene și vehicule electrice, se apropie de cerere

0
Publicat:

Investiţiile în producţia de minerale rare au crescut cu 30% anul trecut, până la 41 de miliarde de dolari, după un salt de 20% în 2021, a informat, marţi, Agenţia internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Investiţiile în producţia de minerale rare au crescut cu 30%, Foto: Shutterstock

Potrivit specialiștilor, datorită acestui avans al investițiilor, aprovizionarea cu metale şi minerale necesare pentru tranziţia energetică ar putea să se apropie de nivelul de care este nevoie pentru a susţine promisiunile climatice în 2030.

Mai mulţi consultanţi şi analişti au tras un semnal de alarmă cu privire la posibilele deficienţe în aprovizionarea cu minerale rare, precum litiu şi cobalt, utilizate în producţia de vehicule electrice, turbine eoliene şi alte tehnologii care au legătură cu energiile verzi, precizează Agerpres.

Conform IEA, piaţa globală a acestor minerale a ajuns la 320 de miliarde de dolari în 2022, în condiţiile în care începând din 2017 şi până în 2022 s-a dublat ca volum. Cu toate acestea, IEA susţine că situaţia pe partea ofertei începe să se îmbunătăţească după ce investiţiile în producţia de minerale rare au crescut cu 30% anul trecut, până la 41 de miliarde de dolari, după un salt de 20% în 2021.

De exemplu, în cazul litiului, IEA prognozează că în 2030 oferta va ajunge la 420.000 de tone, foarte aproape de cererea estimată la 443.000 de tone necesară pentru acoperirea angajamentelor asumate de guverne dar în continuare sub nivelul de 702.000 de tone necesar pentru neutralitate climatică.

Suntem fericiţi că putem să venim cu veşti bune. Aceasta este o dovadă că pieţele au încredere că tranziţia la energia curată are loc foarte rapid", a spus directorul IEA, Fatih Birol.

Chiar dacă imaginea de ansamblu începe să se îmbunătăţească, IEA avertizează că întârzierile şi depăşirile de costuri pentru proiectele din domeniul mineralelor rare reprezintă un risc la adresa scenariului său optimist.

Este nevoie de mai multe eforturi pentru diversificarea furnizorilor şi depăşirea situaţiei actuale în care câteva ţări au un control ferm asupra producţiei de numeroase minerale rare, precum China, Indonezia şi Congo, subliniază IEA.

De asemenea, companiile miniere trebuie să facă mai multe progrese în reducerea emisiilor lor de gaze cu efect de seră precum şi pentru reducerea cantităţilor de apă utilizate.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €