OECD: Revenirea la austeritate va stârni revolte. Guvernele ar trebui să stabilizeze economia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Economistul şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Laurence Boone, a avertizat că noi măsuri de austeritate riscă să declanşeze revolte.

Într-un interviu acordat Financial Times, Laurence Boone a spus că opinia publică s-ar revolta împotriva unor noi măsuri de austeritate sau majorări de taxe dacă guvernele ar încerca să readucă rapid deficitele şi datoria publică la nivelul de dinainte de pandemie.

Guvernele şi băncile centrale din statele dezvoltate au introdus stimulente fără precedente, în încercarea de a proteja economiile de impactul pandemiei. După pandemie, "oamenii vor întreba de unde au venit toţi aceşti bani", a apreciat Laurence Boone, adăugând că guvernele vor avea dificultăţi în a susţine că nu pot cheltui bani pentru a răspunde la schimbările climatice sau pentru a-i despăgubi pe cei care au avut de suferit pe urma reformelor.

"Dacă credeam că există resentimente în rândul opiniei publice, deoarece calitatea locurilor de muncă se înrăutăţea înaintea pandemiei, va fi mult mai rău după pandemie", a spus Laurence Boone.

Economistul şef al OECD a făcut un apel către state să continue să utilizeze politica fiscală (cheltuieli publice mai mari şi taxe mai mici) pentru a ajuta economiile să îşi revină şi să reducă şomajul, imediat ce impactul pandemiei se va diminua, adăugând că există unele lecţii de învăţat de pe urma crizei financiare din urmă cu un deceniu.

"Greşeala pe care am făcut-o nu a fost lipsa stimulentelor pe parcursul lui 2009...greşeala a fost făcută mai târziu în 2010, 2011 şi după, iar acest lucru este valabil pentru ambele maluri ale Atlanticului. Prima lecţie este să ne asigurăm că guvernele nu vor recurge la austeritate în primii doi ani după o prăbuşire a PIB-ului", a subliniat Laurence Boone.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a fost un promotor al politicilor de austeritate după crizele financiare, însă acum Laurence Boone spune că statele ar trebui să renunţe la ţintele pe termen scurt privind deficitul şi datoria publică şi să adopte obiectivele de sustenabilitate pe termen lung, ceea ce înseamnă şi să accepte că povara datoriei publice va continua să crească până când economia va reveni la normal.

Ţările "ar trebui să renunţe la modul de gândire potrivit căruia există reguli fiscale care se aplică în toate situaţiile pentru a reveni la o anumită ţintă", a spus Laurence Boone.

Aceasta ar însemna însă o schimbare radicală în cazul Europei, în condiţiile în care tratatele Uniunii Europene obligă statele membre să încerce să limiteze datoria publică la 60% din PIB.

Economistul şef al OECD a mai spus că guvernele ar trebui să îşi asume rolul de stabilizare a economiei în perioadele de revenire, în timp ce băncile centrale ar urma să aibă un rol de sprijin, motivul fiind acela că economiile avansate trebuie să regândească în mod fundamental relaţia dintre politica fiscală şi politica monetară. Laurence Boone crede că acum politica monetară are un spaţiu de manevră mai redus decât în 2010, în timp ce politica fiscală este mai bine plasată pentru a rezolva problemele globale actuale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică