O săptămână pentru salvarea Europei
0Liderii ţărilor UE trebuie să prezinte o strategie pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat înainte de Summitul G20 de la 23 octombrie. Prezenţi la Paris pentru o reuniune de două zile, miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din cele mai dezvoltate 20 de ţări din lume (statele G20) au cerut liderilor din Uniunea Europeană să prezinte o strategie fermă pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat din zona
Următoarea săptămână va fi astfel una critică pentru viitorul Uniunii şi al monedei euro. „În timpul acestei săptămâni sunt multe de decis, poate chiar totul" pentru Grecia, a declarat Evangelos Venizelos, ministrul elen al Finanţelor. Chiar dacă agenda summitului a fost dominată de Grecia, statul nu a fost reprezentat la întâlnire.
Lipsa unui plan coerent pentru înlăturarea riscurilor care planează asupra zonei euro a costat UE pe mai multe planuri - de la creşterea dobânzilor cerute de investitori pentru a finanţa statele comunitare şi până la pierderea credibilităţii pe pieţele internaţionale. Acum, presiunea creşte asupra liderilor europeni, după ce planul de recapitalizare a băncilor prezentat săptămâna trecută de José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, nu a avut efectele scontate.
Deja apar amânările
În loc să redea încrederea investitorilor în sistemul bancar european, planul a făcut mai degrabă ca pieţele să devină şi mai reticente faţă de abilitatea unor grupuri financiare de a ieşi cu bine din criza datoriilor de stat.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a avertizat ieri prin intermediul purtătorului său de cuvânt că nu este cazul să ne aşteptăm la minuni în ceea ce priveşte soluţionarea crizei euro.
Nu este singura voce care dă de înţeles că ultimatumul ar putea fi încă o dată prelungit, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori de la izbucnirea crizei în zona euro. Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economie, a declarat că se aşteaptă ca la 23 octombrie să fie stabilite doar principiile şi parametri de bază, urmând ca planul să fie finalizat ulterior.
În iulie, un alt „mare plan" pentru salvarea zonei euro a „înveselit" pieţele, însă optimismul a pierit după doar câteva zile, atunci când investitorii au realizat că unele aspecte-cheie ale strategiei nu au fost definitivate.
Riscul de reintrare în recesiune creşte
„Riscul de reintrare în recesiune ar creşte dramatic dacă europenii nu reuşesc să respecte ţinte pe care chiar ei şi le-au stabilit", a declarat Jim Flaherty, ministrul canadian al Finanţelor, prezent la Paris. Primele detalii despre plan nu vor apărea mai devreme de joi, atunci când toate cele 17 guverne din zona euro vor primi raportul final elaborat de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană privind sustenabilitatea datoriei publice a Greciei.
Merkel: Nu vă faceţi iluzii!
Liderii statelor din Uniunea Europeană nu vor oferi o soluţie rapidă şi universală pentru criza datoriilor de stat din zona euro, a avertizat ieri Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Aceasta a înlăturat orice speranţă privind o soluţionare imediată a problemelor care ameninţă să arunce Europa iar în recesiune. „Iluziile care pun stăpânire pe noi acum, că prin acest pachet totul va fi rezolvat şi că totul se va sfârşi luni (24 octombrie, după Summitul G20 - n.r.) nu se vor împlini", a declarat ieri Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, la Berlin.
Imediat, bursele internaţionale au reacţionat, după ce începuseră săptămâna cu creşteri. Moneda unică europeană s-a depreciat imediat după declaraţii, înregistrând pierderi în raport cu dolarul american şi yenul japonez, iar bursele europene au început să scadă.