Poșta Română închide toate oficiile poștale: „Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poșta Română va închide treptat toate oficiile poștale pe care le deține, iar spațiile vor fi transformate în locații de închiriat. Anunțul a fost făcut de Valentin Ștefan, directorul general al companiei, în cadrul European Digital Commerce Summit 2024.

Poșta Română. Foto: Inquam

Ștefan a explicat că principala motivație pentru această decizie este lipsa de rentabilitate a oficiilor poștale, care nu mai au un viitor viabil în actualul context economic. „Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că avem o datorie morală față de angajații care și-au dedicat zeci de ani companiei. Însă acestea nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Vom reduce treptat activitatea, iar veniturile din închirierea spațiilor vor depăși cu mult câștigurile din activități precum vânzarea de timbre”, a explicat Valentin Ștefan, potrivit Economica.

Acesta a oferit un exemplu concret pentru a ilustra dificultățile financiare cu care se confruntă Poșta Română. „O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor. Deci o să le închidem, reducem activitatea, închiriem spații, facem mai mulți bani din închiriere decât din vânzarea de timbre și transformăm compania într-o companie modernă. Poșta are 162 de ani și s-a schimbat de-a lungul timpului și acum cred că e momentul să se schimbe din nou. Ne dorim să avem salarii mai bune, ca salariații să fie mai relaxați, încercăm să transformăm prin traininguri și pregătire profesională acei salariați care sunt la cursul carierei ca să fie cât mai customer oriented, dar în același timp oficiul poștal nu are niciun viitor și nu avem de gând să îl păstrăm”, a declarat sursa citată.

Deși oficiile poștale vor fi eliminate treptat, reprezentanții companiei au dat asigurări că serviciile esențiale vor continua să fie disponibile. Acestea vor fi adaptate însă la noile condiții operaționale, iar Poșta Română va pune accent pe eficientizarea proceselor interne și pe dezvoltarea unor soluții moderne pentru a răspunde cerințelor clienților.

Poșta Română este una dintre cele mai mari entități cu capital de stat din România, având aproximativ 19 milioane de clienți. În prezent, compania este deținută majoritar de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din acțiuni), iar restul de 6,48% din acțiuni este deținut de Fondul Proprietatea.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort