O bancă prezentă în România folosește inteligența artificială pentru a identifica tranzacțiile riscante

0
Publicat:

O cunoscută bancă prezentă în România anunță introducerea unui sistem de detectare a scam-urilor investiționale sau care implică platforme financiare, atunci când se folosesc cardurile pentru plăți online.

O cunoscută bancă prezentă în România anunță introducerea unui sistem de detectare a scam-urilor

Revolut a anunțat introducerea unui sistem de detectare a scam-urilor investiționale sau care implică platforme financiare, atunci când se folosesc cardurile pentru plăți online. Pe lângă tehnologia deja integrată în aplicație pentru a detecta scam-urile APP (Autorizare Plată Push), banca adaugă un nou nivel de securitate care folosește inteligența artificială (AI) pentru a identifica tranzacții riscante și activitățile suspecte, cu scopul de a proteja fondurile clienților.

Noua caracteristică prin care banca poate identifica eventualele escrocherii investiționale sau plăți către platforme financiare frauduloase folosește învățarea automată (machine learning) pentru a detecta dacă un client este prins într-un eventual scenariu de fraudă și demontează „vraja” exercitată de fraudatori.

Funcționalitatea a fost dezvoltată de echipa Antifraudă a companiei și are capacitatea de a determina în ce măsură modul de interacțiune între client și aplicație este specific unei scheme de fraudare și, în consecință, dacă este cazul, să anuleze plata. În acest fel, clientul este prevenit în legătură cu plățile riscante și este automat direcționat către un flux în aplicație care să îl ajute să înțeleagă la ce risc se expune. În această fază, clientul trebuie să furnizeze câteva informații suplimentare despre tranzacția pe care a încercat să o realizeze, cu scopul de a verifica dacă clientul este ghidat de cineva și se afla sub influența unor eventuali răufăcători. Apoi, i se prezintă câteva ipostaze specifice de înșelătorie pentru a determina clientul să analizeze mai profund motivația de a efectua plata. De asemenea, banca poate redirecționa clientul către chat, unde un specialist în fraudă îi va adresa întrebări suplimentare pentru a determina dacă este vizat de o tentativă de fraudă.

Imediat după introducerea acestui flux de prevenție, banca a constatat o reducere cu 30% a sumelor fraudate, mai ales în legătură cu platformele online implicate în scam-uri de investiții sau fraude financiare. Noua funcționalitate este disponibilă pentru toți clienții, la nivel global.

„Suntem încântați să lansăm o nouă funcționalitate bazată pe inteligență artificială, pentru a ajuta clienții să nu mai cadă în mrejele răufăcătorilor. Am dedicat luni bune conceperii și testării acestei funcții pentru a ne asigura că utilizatorii noștri se pot folosi în deplină siguranță de banii lor.

De exemplu, un număr tot mai mare de bănci limitează acum accesul la plăți către platforme crypto sau de investiții, din cauza fraudelor. Cu această funcționalitate avansată, în loc să blocăm complet aceste tranzacții, care pot fi corecte, ne asigurăm că clienții vor face transferurile în deplină cunoștință de cauză și vom încerca să îi prevenim pe cei care ar putea fi țintele unor escroci. Astfel, le dăm mai multă siguranță, dar și libertate de acțiune clienților”, a declarat David Eborne, Head of Fraud la Revolut.

În 2023, 59% din sumele pierdute au fost generate de fraude de tipul scamuri de investiții, deși acestea au reprezentat doar 14% din totalul cazurilor de fraudă. Chiar dacă numărul cazurilor a fost unul aparent redus, cifrele arată că multe persoane au pierdut sume importante, care ar fi putut să le facă viața mai bună.

În schimb, scam-urile legate de cumpărături au fost cel mai des întâlnite ca tipologie, reprezentând 62% din totalul cazurilor de fraudă la nivel global, în aceeași perioadă de timp. Valoarea lor cumulată reprezintă mai puțin de 9% din totalul sumelor pierdute, arătând că astfel se pierd sume mai mici, dar numărul celor care cad în plasa escrocilor este mai mare.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani