Noul Cod Fiscal. Ce măsuri de compensare propun economiştii pentru a se putea realiza reducerea taxelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul Cod Fiscal a generat mari dezbateri în societatea românească, din cauza impactului bugetar de 12 miliarde de lei, care ar duce la creşterea deficitului aproape de 3% din PIB   FOTO Shutterstock

Un grup de economişti, analişti şi investitori cer adoptarea noului Codi Fiscal în forma aprobată în Parlament, printre soluţiile avansate de aceştia pentru compensarea golului bugetar aflându-se creşterea colectării taxelor şi restrângerea cheltuielilor publice, prin reforma sistemului de pensii, restructurarea serviciilor publice şi creşterea eficienţei cheltuirii banului public.

„Considerăm că prosperitatea nu se poate construi pe deficite bugetare şi datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul, şi că politicile monetare şi fiscale nu pot compensa absenţa reformelor reale“, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de un grup de profesori de economie, analişti şi antreprenori, şi adresată preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Victor Ponta, şefului Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi partidelor politice.

„Credem în importanţa scăderii taxelor, a simplificării fiscale şi a reducerii birocraţiei. Între taxe mari, corupţie şi evaziune fiscală există o relaţie directă“, arată cei 40 de semnatari ai scrisorii. Între aceştia se află analiştii economici Florin Cîţu, Adrian Mitroi şi Radu Zilişteanu, profesorii universitari Bogdan Glăvan şi Cristian Păun, avocatul Valentin Mircea şi oamenii de afaceri George Mioc, Octavian Bădescu, Victoria Burton sau Victor Dragomirescu.

Noul Cod Fiscal. Interzicerea deficitelor bugetare

De asemenea, ei consideră că plafonarea cheltuielilor bugetare în raport cu Produsul Intern Brut (PIB) sau interzicerea deficitelor bugetare „ar putea întări credibilitatea reformei fiscale, asigurând caracterul ireversibil al acesteia“.

Şi investitorii străini au cerut marţi adoptarea Codului Fiscal în forma aprobată de Parlament, apreciind că reducerea poverii fiscale va ajuta la creşterea competitivităţii ţării noastre în regiune. Consiliul Investitorilor Străini consideră, însă, necesară „păstrarea disciplinei bugetare pentru a nu exista derapaje macroeconomice care să necesite ajustări fiscale ulterioare“.

Noul Cod Fiscal. Diminuarea evaziunii

Producătorii şi importatorii de băuturi spirtoase argumentează că noul Cod Fiscal va reduce evaziunea fiscală din domeniu, în condiţiile în care piaţa neagră se ridică la 75% din consumul total. Aceştia arată că nivelul accizei la alcool etilic a fost majorat cu 42% în 2013, numai că, ulterior, piaţa fiscalizată a băuturilor spirtoase a scăzut cu 32%. Astfel, în final, statul a încasat mai puţin la buget.

Noul Cod Fiscal, retrimis în Parlament

Codul Fiscal a fost respins vineri de către preşedintele Klaus Iohannis, care l-a retrimis în Parlament, printre argumentele şefului statului aflându-se efectele asupra finanţelor României. Noul Cod Fiscal prevede reducerea, din anul 2016, a cotei generale de TVA de la 24% la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant vândut şi scăderea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Impactul asupra bugetului este de 12 miliarde de lei, din care doar reducerea cotei generale de TVA va lăsa un gol bugetar de 9 miliarde de lei.

Aceste reduceri ar duce deficitul bugetar al României la 3% din PIB potrivit Comisiei Europene.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani