Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece

0
Publicat:

Uzina Automobile Dacia din Mioveni va demara, începând cu 1 martie, prima campanie de plecări colective voluntare din acest an, în contextul accelerării procesului de robotizare și al reducerii planificate a producției. Angajații au fost deja informați atât cu privire la calendarul disponibilizărilor, cât și la sumele compensatorii pe care le pot primi în cazul unei demisii voluntare.

FOTO AFP

Potrivit informațiilor confirmate de companie și publicate de Profit.ro, primele de concediere sunt diferențiate în funcție de vechimea în fabrică. Astfel, angajații cu până la 2 ani de vechime care doresc să plece vor putea primi 25.000 de lei net, la care se adaugă drepturile salariale la zi. Pentru cei cu 2–4 ani vechime, suma ajunge la 63.000 de lei, iar pentru angajații cu 4–8 ani, compensația este de 113.000 de lei. Cele mai mari sume sunt acordate angajaților cu peste 16 ani de vechime, care pot încasa până la 210.000 de lei.

O categorie specială, formată din angajați cu boli profesionale sau invalidități din accidente de muncă, va primi cea mai mare sumă, de 240.000 de lei, echivalentul a aproape 50.000 de euro.

Sumele alocate de Automobile Dacia SA, o companie deținută de Renault Group, au fost negociate cu Sindicatul Autovehicule Dacia (SAD) și vor fi acordate odată cu salariile pentru luna februarie.

Cererile pentru intrarea în programul de concedieri colective trebuie depuse în februarie, urmând să fie analizate de managerii uzinei. 

În mod normal, potrivit rezultatelor din campaniile precedente, se înregistrează câteva sute de cereri, dar sunt aprobate doar jumătate.

„Nu aprobăm orice cerere de plecare, este la latitudinea șefilor de departamente să aprobe sau nu”, a explicat Mihai Bordeanu, directorul general Dacia, pentru Profit.ro.

Informațiile neoficiale indică faptul că până la 900 de angajați ar putea părăsi Dacia în actuala campanie, pe fondul planurilor companiei de a reduce producția în 2026, în contextul scăderii cererii auto și al presiunilor generate de noile ținte de emisii asupra grupului Renault.

„Conducerea ne-a comunicat în timpul primelor întâlniri pe marginea noului contract colectiv de muncă faptul că intenționează să reducă producția de vehicule începând din luna ianuarie. Este vorba despre un impact de 165 vehicule pe zi, situație care va conduce la o reducere de personal de circa 900 de persoane”, a declarat liderul de sindicat Viorel Ungureanu, la momentul începerii negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă.

Uzina Dacia are în continuare aproximativ 11.000 de angajați, deși gradul de robotizare a ajuns la circa 60%, cu 550 de roboți industriali activi în 2025.

Comparativ, uzina Renault din Seul funcționează cu mult mai puțini angajați și mai mulți roboți, dar produce semnificativ mai puține automobile decât fabrica de la Mioveni.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete