Noi reguli pentru retragerea banilor din pensiile private
0Un proiect de lege pus în dezbatere publică schimbă radical regulile de retragere a banilor din pensiile private. Documentul stabilește cadrul legal pentru organizarea și funcționarea fondurilor prin care se vor efectua aceste plăți.
În prezent, potrivit reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la Pilonul II de pensii private obligatorii poți să beneficiezi de suma acumulată în contul tău personal de pensie privată în 3 situații:
- Atunci când obții decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii;
- Atunci când obții decizia de pensionare pentru invaliditate (indiderent de grad);
- În cazul nefericit al decesului participantului la fond, suma poate fi revendicată de moștenitorii legali sau testamentari, după caz.
Legea prevede în prezent doar două opțiuni de plată către beneficiar: fie plată unică, integrală, pe loc, a sumei acumulate, fie plăți în tranșe lunare egale, eșalonate, pe durata a cel mult 5 ani (cel mult 60 de plăți lunare).
La Pilonul III facultativ poți să îți retragi banii economisiți oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, dar și în situația pensionării pentru invaliditate. De asemenea, banii economisiți în Pilonul III revin moștenitorilor legali sau testamentari în cazul nefericit al decesului participantului. La fel ca la Pilonul II, ai fie opțiunea unei plăți unice, fie cel mult 60 de plăți lunare egale.
În prezent, nu există legislația pentru plata rentelor viagere, aceasta fiind reglementată prin proiectul de lege emis de Ministerul Muncii, din care redăm cele mai importante aspecte.
Ce prevede noua lege
Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege care reglementează în detaliu modul de plată a pensiilor private. Proiectul de lege vine în completarea actualelor legi privind pensiile private: Pilonul II: pensii administrate privat (Legea nr. 411/2004); Pilonul III: pensii facultative (Legea nr. 204/2006); Pensii ocupaționale (Legea nr. 1/2020). Aceste acte reglementează exclusiv faza de acumulare, nu și faza de plată.
Astfel, proiectul de lege stabilește suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată, valoarea acesteia fiind de 12 ori valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii.
„Valoarea activului personal care se situează sub pragul menționat mai sus menționat este plătită direct de către administrator către participant, sub formă de plată unică sau plăți eșalonate pe maximum 5 ani, în baza cererii formulate de acesta din urmă. Propunerea referitoare la suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, a avut în vedere următoarele considerații: la data de 31.12.2024, valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii era de 1.281 lei, valoarea medie a contului pentru Pilon II era de 18.381 lei, iar valoarea mediană a contului Pilon III era de 14.352 lei.
Astfel, 12 indemnizații sociale = 12x1.281 lei = 15.372 lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Din punct de vedere economic și operațional, raportat la valorile menționate mai sus, nu se justifică virarea sumelor către un fond de plată pentru sume mai mici de echivalentul a 12 ori valoarea indemnizației sociale pentru pensionari din sistemul public de pensii.
După îndeplinirea condițiilor de pensionare, participantul poate, oricând, să aleagă furnizorul și fondul de plată.
Trecerea în faza de plată a pensiei se realizează la cererea participantului, dacă acesta îndeplinește condițiile legale de pensionare, fără a fi instituit un termen limită pentru încheierea etapei de acumulare. Transferul contravalorii activului către un fond de plată a pensiilor private nu este supus niciunui comision/penalități de transfer percepute de către administratorul fondului de pensii de la care se transferă activul.
Totodată, furnizorul nu percepe comision din sumele transferate de către administrator către fondul de plată.
Retragerea programată a banilor pe o perioadă maximă de 10 ani
Fondurile de plată a pensiilor private vor fi de două tipuri: Fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată și Fonduri de plată pentru pensii viagere.
Fondurile de plată a pensiilor de tip retragere programată – aceste fonduri vor funcționa pe bază de conturi individuale și vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, respectiv până la rambursarea întregului activ personal deținut de către membrul fondului de plată, inclusiv a rezultatului investițional aferent, diminuat cu comisioanele legale. Astfel, pensiile de tip retragere programată prezintă garanția rambursării cel puțin a activului cu care membrul fondului de plată a contribuit inițial la fond, la momentul semnării contractului de plată.
- Pensia lunară, stabilită conform contractului de plată, este plătită către membru, iar în cazul decesului membrului, moștenitorii acestuia au dreptul la plata unică a contravalorii activului rămas în contul membrului decedat.
Valoarea pensiei lunare de tip retragere programată va avea o valoare fixă, egală cu valoarea indemnizației sociale pentru pensionari din sistemul public de pensii, cu excepția ultimei plăți lunare, care va fi o plată reziduală. Valoarea pensiei private lunare se actualizează anual de către furnizor, conform valorii indemnizației sociale pentru pensionari, așa cum este stabilită pentru sistemul public de pensii în anul respectiv. Pensia privată va putea depăși valoarea anterior menționată, doar în cazul membrilor al căror activ nu ar putea fi plătit integral în termen de 10 ani.
Stabilirea termenului de 10 ani are în vedere faptul că potrivit datelor disponibile în prezent prin EUROSTAT, speranța medie de viață la naștere de 80,5 ani pentru femei, 72,9 ani pentru bărbați și combinat de 76,6 ani. Conform aceleași surse, speranța medie de viață actuală este de 79,2 ani pentru femei și 71,3 ani pentru bărbați, rezultând o rată combinată de 75,1 ani. Totodată, pentru România, s-a pornit de la premisa pensionării unei persoane la vârsta standard de 65 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, rezultând astfel o perioadă de încasare a pensiei de peste 10 ani pentru populație.
În cele mai multe jurisdicții, perioada de plăți programate se situează în intervalul 1-10 ani, în unele țări fiind extinsă până la 20 de ani (Japonia, Suedia), iar în altele, perioada este stabilită în funcție de speranța de viață la pensionare (Estonia, Costa Rica).
Pensiile viagere se plătesc pe toată durata de viață
Fondurile de plată a pensiilor viagere vor oferi pensii care se vor plăti pe întreaga durată de viață a membrului sau a supraviețuitorului, în cazul pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor.
Valoarea pensiei oferite de fondul de plată a pensiilor viagere va fi stabilită pentru fiecare membru pe baza activului de care acesta dispune pentru obținerea unei pensii private, și se va calcula prin metode actuariale.
În mod similar cu practicile existente în alte state ale Uniunii Europene, este posibilă încasarea de către membrul unui fond de plată a unei părți din activul acumulat. Această plată este de maximum 25% din valoarea activului personal și se poate realiza doar după obținerea calității de membru al unui fond de plată a pensiilor de tip retragere programată sau viagere. Această opțiune se exercită la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică, acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare.
În vederea acordării posibilității ca membrul unui fond de plată să beneficieze de această tranșă inițială de maxim 25% din valoarea activului de care dispune la fondul de plată, a fost avut în vedere faptul că, în general, toate tipurile de fonduri de pensii private din lume permit retragerea unei sume forfetare (lump sum) sau chiar întreaga suma acumulată dacă valoarea activului este sub un anumit nivel.
Ministerul Muncii a enumerat câteva exemple din diverse jurisdicții:
ITALIA
Pensii ocupaționale obligatorii: Membrul poate retrage până la 30% din suma acumulată în cont pentru orice motiv.
CROAȚIA
Pilonul 2: Membrul poate retrage o sumă forfetară de până la 15% din valoarea activului personal de care dispune în fondul de pensii;
Pilonul 3: Membrul poate retrage o sumă forfetară de până la 30% din valoarea activului personal de care dispune în fondul de pensii.
AFRICA DE SUD
Membrul poate retrage o sumă forfetară de până la 33% din valoarea activului personal de care dispune în fondul de pensii.
IRLANDA
Fonduri private de tip contribuții definite: Membrul poate retrage ca sumă forfetară până la 25% din valoarea activului personal de care dispune în fondul de pensii.
POLONIA
Fondurile PPK (ocupaționale/facultative): Membrul poate retrage ca sumă forfetară maxim 25% din valoarea activului personal de care dispune în fondul de pensii. (Surse: bazele de date ale OECD, IOPS.)
Retragerea banilor din pensii private este impozitată
În mod similar cu veniturile obținute de participanții la fondurile de pensii de Pilon II și Pilon III, pentru care veniturile din pensii sunt supuse impozitării, conform prevederilor legislației fiscale, veniturile din pensia privată plătită de către fondul de plată vor fi impozitate conform prevederilor Codului Fiscal.
Cheltuielile legate de funcționarea și administrarea fondului de plată a pensiilor private sunt suportate de către furnizor. Cheltuielile aflate în sarcina fondului de plată sunt comisionul lunar de administrare din activele fondului și cheltuielile privind activitatea de audit financiar a fondului de plată.
Regulile aplicabile investirii activelor aparținând fondurilor de plată pensiilor sunt bazate pe o abordare prudențială, obiectivul urmărit fiind acela de a proteja fondul de eventuale variații negative ale pieței, asigurându-se posibilitatea plății pensiilor stabilite. Proiectul de lege instituie în sarcina furnizorilor de pensii private obligația de a constitui rezerve și provizioane tehnice suficiente pentru acoperirea riscurilor aferente angajamentelor financiare asumate de acesta prin intermediul tuturor contractelor de plată încheiate cu membrii fondului, valoarea acestora fiind calculată conform prevederilor legii și a reglementărilor A.S.F.
De asemenea, furnizorii contribuie la Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private, în cuantumul stabilit în reglementările A.S.F.
Totodată, proiectul reglementează principiul individualizării răspunderii, conținând prevederi detaliate referitoare la sancțiuni (infracțiuni și contravenții) care sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare și se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu contravin acesteia.
Furnizorul de pensii private, depozitarul și auditorul financiar răspund față de membri, supraviețuitori, beneficiari sau moștenitori, după caz, pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor care le revin, cu excepția cazurilor de forță majoră. Răspunderea este civilă, contravențională sau penală, după caz. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice sau juridice se fac venit integral la bugetul de stat.