Noi măsuri în actualizarea bazelor de date în localizarea apelării la 112

0
Publicat:

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a adoptat decizia de revizuire a cadrului legal secundar privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al ANCOM, remis joi Agerpres, modificările propuse vizează, în principal, actualizarea rapidă a bazelor de date transmise de furnizori pentru a permite localizarea apelantului, stabilirea unui identificator unic al apelantului pentru apelurile iniţiate din reţelele mobile, dar şi introducerea unor prevederi privind localizarea apelantului în situaţia utilizării unor servicii independente de locaţie.

Totodată, au fost adoptate şi măsuri dedicate asigurării accesului la serviciul de urgenţă 112 pentru utilizatorii finali cu dizabilităţi.

"Localizarea cât mai exactă a apelantului la serviciul 112 este o acţiune extrem de importantă pentru ca utilizatorii să beneficieze de ajutor în timp util de la agenţiile specializate de intervenţie (Poliţie, Ambulanţă, Pompieri etc.). În acest scop, au fost adoptate prevederi ce vizează actualizarea permanentă a bazelor de date care conţin informaţia de localizare primară. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice vor actualiza permanent bazele de date care conţin informaţia de localizare primară, printr-un canal de date securizat, în cel mai scurt timp posibil din punct de vedere tehnic de la modificarea informaţiilor conţinute, susceptibile de a prejudicia semnificativ procesul de localizare", se spune în comunicatul ANCOM.

În cazul furnizorilor care oferă servicii de tip voce peste Wi-Fi, modificările impun transmiterea către serviciul de urgenţă 112 a apelurilor iniţiate pe o conexiune de date dintr-o altă reţea de comunicaţii electronice, în cazul în care apelantul se află într-o zonă fără semnal în oricare din reţelele publice de comunicaţii electronice mobile.

În cazurile în care serviciul de urgenţă 112 este apelat prin "roaming naţional" se prevede transmiterea identificatorului unic al apelantului, utilizat atât pentru identificarea persoanei în cauză, cât şi în procesul de localizare a acesteia. În acest sens se va utiliza identificatorul unic IMSI - International Mobile Subscriber Identity.

''Această măsură este aplicabilă şi în cazul apelurilor 112 iniţiate de utilizatorii de servicii independente de locaţie (ex. servicii de voce de tip VoIP gestionat) ce funcţionează pe terminale mobile şi care se bazează pe funcţionalităţile reţelei mobile suport pentru realizarea apelurilor de urgenţă 112. De asemenea, în situaţia utilizării unor servicii independente de locaţie, furnizorii de astfel de servicii vor pune la dispoziţia abonaţilor o modalitate electronică rapidă şi gratuită, de actualizare a informaţiei de localizare, informându-şi, de asemenea, abonaţii, lunar (de ex. prin intermediul facturii, email, SMS), cu privire la beneficiile completării şi actualizării informaţiilor de localizare în cazul apelării 112, luând totodată măsuri pentru obţinerea unei confirmări din partea acestora cu privire la recepţionarea acestor informări", se mai spune în comunicat.

În scopul de a asigura respectarea obligaţiei legale privind disponibilitatea informaţiilor de localizare, se prevede posibilitatea activării serviciului independent de locaţie doar după ce abonatul pune la dispoziţia furnizorului informaţiile de localizare, informaţii care se referă la adresa completă a acestuia, precizează ANCOM.

Pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la serviciul de urgenţă 112, furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale bazate pe numere destinate publicului au obligaţia de a asigura "originarea şi transmiterea către centrul unic pentru apeluri de urgenţă a comunicaţiilor de urgenţă realizate prin intermediul serviciului de conversaţie totală de către utilizatorii finali cu dizabilităţi de auz şi/sau de vorbire sau cu afecţiuni auditive şi/sau tulburări de vorbire dovedite de un document medical, inclusiv în cazurile în care aceşti utilizatori se află în roaming pe teritoriul României".

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie