Noi condiţii pentru accesarea programului Tomata. Ministrul Agriculturii: Încurajez fermierii să producă mai mult pentru piaţa internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a prezentat marţi în cadrul unei conferinţe, câteva dintre programele de sprijin ce vor fi derulate în acest an.

Astfel, au fost prezentate modificările ce au fost aduse proiectelor de acte normative elaborate la nivelul MADR, care s-au aflat în consultare publică în ultimele 10 zile, pentru programul ce vizează susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate şi pentru programul de susţinere a usturoiului.

Confrom datelor transmise de MADR, în urma procesului de dezbatere publică a proiectului de act normativ ce vizează susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, ministrul a prezentat noua formă a actului consolidat ce va merge spre avizare şi apoi spre aprobare, în şedinţa de Guvern. 

„Au fost primite propuneri de la fermieri din diferite bazine legumicole importante din ţară şi în urma analizei acestora au fost elaborate noile propuneri ale actului normativ.”, precizează reprezentanţii MADR.

Astfel, pentru tomatele cultivate în ciclul I şi în ciclul II de producţie, pentru a încasa valoarea sprijinului maxim de 4000 euro/ beneficiar (3000 euro/beneficiar pentru ciclul I şi 1000 euro/beneficiar pentru ciclul II), producţiile vor

trebui să fie valorificate după cum urmează:

- Pentru ciclul I – între 1 martie şi 10 iunie

- Pentru ciclul II – între 15 octombrie – 9 decembrie

În privinţa producţiilor minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, faţă de forma iniţială a actului normativ care prevedea realizarea unei cantităţi de 5.600 kg/1.000 mp.

Referitor la susţinerea legumelor deficitare, beneficiarii pot primi 1.000 euro pentru producţiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar producţiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie să fie pentru:

- Castraveţi 4.000 kg, faţă de 5.600 kg

- Ardei gras/ lung 2.000 kg 

- Fasole păstăi 1.500 kg 

- Spanac 1.000 kg 

- Salată 15.000 plante, faţă de 1.440 kg

- Ceapă verde 100.000 bulbi, faţă de 1.000 kg

„Ţinând cont de factorii de risc prezenţi în agricultură şi de tot ceea ce se întâmplă la nivel european şi chiar global, legumicultorii au nevoie de un sprijin concret pe care l-am prevăzut în actul normativ. Am pornit toate programele MADR de la analiza indicatorilor de rezultat, de la modul în care noi ne situăm în balanţa comercială, plecând de la producţie şi asigurarea consumului din resurse proprii naţionale raportat la ceea ce înseamnă importuri. 

Încurajez cetăţenii români să consume produse româneşti şi fermierii să producă mai mult pentru piaţa internă, astfel încât lanţul scurt dintre fermieri, producători şi consumatori să fie unul cât mai eficient ”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.   

Potrivit reprezentanţilor MADR, în tot procesul de implementare al programului, un rol important îl are Autoritatea Naţională Fitosanitară, care prelevează probe de legume, în vederea monitorizării reziduurilor de pesticide, astfel încât pe masa consumatorilor să ajungă doar produse sigure pentru consum.

Bugetul total al programului producţiei de legume în spaţii protejate este de 225 milioane lei.

În ceea ce priveşte  programul de susţinere a usturoiului, valoarea sprijinului de 3.000 euro/ cultură / ha / beneficiar se va acorda pentru producţiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie, iar producţia minimă necesară este de 3 kg usturoi/10 mp. Programul beneficiază de un buget total de 22,2 milioane lei. 

Referindu-se la parcursul actelor normative, Adrian Chesnoiu a subliniat că etapa de consultare a beneficiarilor programelor este extrem de importantă, astfel încât actele normative să se plieze pe nevoile concrete ale fermierilor. 

În acest context, ministrul a declarat: „Le mulţumesc tuturor fermierilor pentru că au transmis propuneri pentru îmbunătăţirea actului normativ. Indiferent cât de mult ai vrea într-o instituţie publică să creionezi un act normativ cât mai aproape de perfecţiune, întotdeauna există aspecte ce pot fi îmbunătăţite. Eu sunt un om al dialogului şi voi rămâne la fel în toată perioada mandatului meu pentru că vreau să facem legi bune, programe bune, care să vină în sprijinul fermierilor şi să nu fie doar reforme pe hârtie care nu îşi ating obiectivele şi scopurile.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie