Nissan își vinde activele din Rusia pentru un euro

0
Publicat:

Grupul auto nipon Nissan vinde pentru un euro (0,97 dolari) activele sale din Rusia companiei ruse de stat NAMI, a anunţat marţi Ministerul Comerţului de la Moscova, transmite Reuters.

Nissan vinde afacerile din Rusia pe 1 euro, Foto: Arhivă Adevărul

Tranzacţia include facilităţile de producţie şi cercetare ale Nissan din Sankt Petersburg, precum şi centrul de vânzări şi marketing din Moscova, Nissan având opţiunea de a răscumpăra activele în termen de şase ani, a precizat Ministerul Comerţului.

Nissan a anunţat că a ieşit de pe piaţa rusă şi se aşteaptă să înregistreze în urma acestei decizii pierderi extraordinare de aproximativ 100 miliarde de yeni (686,72 milioane de dolari), dar a menţinut previziunile privind câştigurile din anul fiscal 2022.

Grupul auto nipon a suspendat în martie producţia la fabrica Sankt Petersburg, în urma perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

Şi partenerul de alianţă al Nissan - Mitsubishi Motors Corp - ia în considerare ieşirea de pe piaţa rusă, a anunţat publicaţia niponă Nikkei. A. Un purtător de cuvânt al Mitsubishi a precizat că nimic nu a fost încă decis.

Ieşirea de pe piaţa rusă vine într-un moment în care Nissan schimbă semnificativ relaţia cu partenerul de alianţă Renault. Luni, Renault şi Nissan au anunţat că au avut ,,discuţii încrezătoare" privind viitorul alianţei lor, adăugând că Nissan ia în considerare investiţii în viitoarea divizie a Renault de vehicule electrice.

Aceste discuţii, care ar putea determina cea mai mare resetare a alianţei de la arestarea directorului general Carlos Ghosn în 2018, include şi posibilitatea ca Renault să vândă o parte din participaţia pe care o deţine la Nissan, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Este cea mai decentă decizie a unei mari companii de a ieşi de pe piaţa rusă, de la începutul invaziei Ucrainei, în februarie. Partenerul de alianţă al Nissan - grupul auto francez Renault - a fost nevoit ca în luna mai să îşi vândă activele către statul rus, prima naţionalizare de amploare încheiată în Rusia după lansarea ofensivei din Ucraina.

Pe lângă vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la Avtovaz, grupul auto francez Renault şi-a vândut şi propria uzină din apropiere de Moscova, unde sunt produse automobile Renault şi Nissan, către Primăria capitalei Rusiei. Între timp, celebrul logo al Renault a fost înlăturat de pe faţada uzinei.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

Alianţa Renault - Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent