Nicolescu ordonă companiilor de stat din energie să facă publice toate achiziţiile de peste 100.000 de euro şi toate sponsorizările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a emis un ordin prin care impune companiilor de stat din domeniul energetic publicarea sponsorizărilor şi a contractelor de achiziţii de peste 100.000 de euro, pentru întărirea guvernanţei corporative.

„Am considerat necesară creşterea transparenţei pentru tot ceea ce înseamnă sistemul de achiziţii publice şi sistemul de sponsorizări în companiile de stat din sectorul energetic. În plus, vrem ca fiecare societate să aibă o gândire strategică, pe termen mai lung, care să depăşească durata mandatelor actualilor administratori. Toate aceste măsuri sunt o continuare a eforturilor de îmbunătăţire a guvernanţei corporative, de transparentizare şi eficientizare a societăţilor de stat din subordinea Departamentului pentru Energie“, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Astfel, contractele de achiziţii care depăşesc valoarea de 100.000 de euro (în cazul achiziţiilor de servicii), respectiv 500.000 de euro (pentru bunuri şi lucrări) vor fi publicate trimestrial pe site-urile companiilor energetice de stat. De asemenea, în luna ianuarie a fiecărui an, societăţile vor publica într-un raport anual toate sponsorizările efectuate în anul anterior.

Fiecare să aibă strategie de dezvoltare pe zece ani

De asemenea, ordinul vizează introducerea obligativităţii existenţei unei strategii de dezvoltare, pentru fiecare companie din subordinea departamentului, valabilă pentru un orizont de timp de minimum zece ani. Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie trebuie să pună în aplicare ordinul în perioada imediat următoare. Aceasta este condusă de către Gabriel Dumitraşcu.

Bani aruncaţi degeaba

Anterior, companiile de stat au fost antrenate în mai multe scandaluri privind achiziţiile şi sponsorizările. Nicolescu declara în luna mai că societăţile din energie au cheltuit în ultimii ani peste 100 de milioane de euro pe studii de fezabilitate. Departamentul pentru Energie a arăta atunci că statul, prin societatea Hidroelecrica, a cheltuit 15,6 milioane de lei pe studiile de fezabilitate pentru realizarea hidrocentralei pe pompaj de la Tarniţa, dar acestea nu au concluzii.

Scandalul sponsorizărilor

În privinţa sponsorizărilor, companiile energetice de stat au fost implicate în scandalul privind Gala Bute, din 2011. Atunci Hidroelectrica a donat 600.000 de lei, Romgaz – 410.000 de lei, Transgaz – 400.000 de lei, Transelectrica – 150.000 de lei.

Ulterior, Rudel Obreja – preşedinte de atunci al Federaţiei Române de Box, a fost acuzat de deturnare de bani de către OLAF.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie