Nici aurul nu mai rezistă crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerat în mod tradiţional un refugiu pentru investitori, metalul preţios s-a ieftinit cu peste 20% de la începutul lunii.

Aurul este considerat una dintre cele mai profitabile investiţii ale ultimului deceniu. Dacă la începutul lui 2001 uncia de aur se tranzacţiona cu 250 de dolari, în 2011 preţul acesteia a ajuns la peste 1.920 de dolari, după o creştere de aproximativ 30% înregistrată doar în 2010. Preţul metalului preţios a fost „umflat" şi de turbulenţele din pieţe.

De fiecare dată când există tensiuni sau anxietate în rândul investitorilor, cotaţiile aurului reflectă acest lucru. În mod tradiţional, metalul preţios este folosit ca instrument de protecţie împotriva inflaţiei. Tocmai de aceea, prăbuşirea înregistrată luni de aur a luat câţiva investitori şi analişti prin surprindere. Deşi criza datoriilor de stat din Europa este departe de a fi soluţionată, preţul metalului preţios a scăzut cu peste 20% faţă de recordul absolut înregistrat în urmă cu doar trei săptămâni. „Fuga" investitorilor către lichiditate ar putea fi răspunsul acestui fenomen, spun analiştii. Pieţele sunt poate mai volatile ca niciodată, iar speculaţiile legate de revenirea economică mondială îşi pun în fiecare zi amprenta asupra activităţii burselor. Dacă privim însă în urmă, observăm că există şanse ridicate ca preţul aurului să-şi revină, iar asta într-o perioadă scurtă.

Până când va rămâne preţul scăzut?

Într-adevăr, ieftinirea de 20% înregistrată nu este una nesemnificativă. Însă metalul preţios a mai trecut prin pase similare în ultimii 10 ani şi şi-a revenit de fiecare dată. În 2006, în perioada mai-iunie, preţul aurului a scăzut cu 25%. În octombrie 2008, metalul preţios s-a ieftinit cu 27%. Episodul din 2008 poate fi explicat prin faptul că aurul a fost tratat de investitori ca orice alt activ riscant, care trebuia transformat cât mai repede în lichiditate. În contextul colapsului gigantului bancar Lehman Brothers, care a destabilizat întregul sistem financiar global, s-a putut observa aceeaşi „fugă" a investitorilor către lichiditate. Imediat după acest fenomen, preţul aurului şi-a revenit, atingând noi maxime istorice.

„Aurul şi alte active similare nu sunt imune în faţa perioadelor generale de vânzări, iar ceea ce vedem acum este un exemplu din manual", crede Bayram Dincer, analist la LGT Capital Management, citat de CNBC. Pe termen scurt, volatilitatea accentuată a aurului îi va ştirbi acestuia reputaţia de refugiu. Mai mult, preţurile ar putea să scadă în continuare, în primul rând din cauza scumpirii rapide din ultimele luni.

Cel mai bun prieten al miliardarilor

George Soros, Thomas Kaplan şi John Paulson sunt doar câţiva dintre investitorii care au cumpărat masiv aur de la izbucnirea crizei mondiale. Miliardarul George Soros a profitat de cererea tot mai mare pentru aur şi, încă de la începutul anului trecut, şi-a reorientat atenţia către metalul preţios. În februarie 2010, acesta şi-a dublat participaţia deţinută la SPDR Gold Trust, cel mai mare fond de investiţii tranzacţionat pe burse specializat în aur, devenind unul dintre cei mai mari deţinători privaţi de aur din lume.

Tot în fondul SPDR Gold Trust a investit şi americanul John Paulson, având, totodată, participaţii la companiile miniere Kinross Gold şi AngloGold Ashanti. Miliardarul Thomas Kaplan are investiţii de peste două miliarde de dolari în proiecte legate de aur şi alte metale preţioase. „Am ajuns într-un punct în care simt că singurul activ în care am încredere este aurul", a declarat acesta, citat de „The Wall Street Journal".

Soros s-a retras în primele trei luni ale acestui an din afacerile legate de metalul preţios. Acesta a renunţat la plasamentele în aur, a căror valoare se ridica, în decembrie 2010, la 774 de milioane de dolari. În prezent, investiţiile în metalul preţios ale miliardarului se ridică la mai puţin de şapte milioane de dolari, potrivit
Reuters.

1.100 de dolari sau 2.400 de dolari?

Fluctuaţiile preţului aurului nu i-au împiedicat pe analişti să înainteze noi estimări privind cotaţiile metalului preţios la final de an. În timp ce unele voci anunţă o revenire fermă, cu un preţ ce va ajunge la 2.400 de dolari pe uncie, alţii au declarat că ieftinirea va continua, iar cotaţiile se vor prăbuşi până la 1.100 de dolari pe uncie.

Click pe infografie pentru a mări

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online