Modernizarea Portului Brăila: Cum avansează lucrările și când ar trebui să fie finalizate

0
Publicat:

Lucrările de modernizare a Portului Brăila sunt finalizate în procent de 70%, a anunţat, marţi, directorul general al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime" SA Galaţi, Marcela Costea.

Portul Brăila se modernizează, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit acesteia, lucrările sunt realizate printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 24 milioane de euro.

Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea şi dezvoltarea Portului Brăila în vederea oferirii de condiţii optime pentru transportul naval de mărfuri, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel naţional, regional şi local, capabil să asigure legături rapide şi eficiente cu pieţele internaţionale, asigurând totodată o infrastructură portuară la standarde europene în acord cu practicile şi politicele UE şi în contextul obiectivului specific POIM Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi porturi", a declarat Costea, în cadrul unei conferinţe de presă organizate pentru a prezenta stadiul de implementare a proiectului, informează Agerpres.

Proiectul „Port Brăila - Lucrări de infrastructură a sectorului portuar din incinta Bazin Docuri" este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi are o valoare de 121.165.000 lei (24.478.000 euro), din care finanţarea UE este de 86.696.000 lei (17.514.000 euro).

Lucrările sunt executate de asocierea formată din Hercules SA (lider) & Concivia SA & Interconstruct SRL în calitate de antreprenor, alături de TPF Inginerie SRL, în calitate de supervizor, ordinul de începere a lucrărilor aferente acestui proiect fiind dat în martie 2022.

Realizarea acestui proiect va avea ca efecte:

- scăderea timpului de acostare a navelor cu circa 10% faţă de situaţia actuală;

- creşterea cantităţilor de mărfuri vehiculate cu circa 15% faţă de situaţia actuală;

- rezistenţa mai mare a cheului la acostări, ceea ce conduce la cheltuieli reduse cu mentenanţa danelor respective cu circa 10% faţă de situaţia actuală;

- prin soluţia mixtă combi-wall de la mol cresc rezistenţa mecanică şi stabilitatea, precum şi siguranţă şi accesibilitatea în exploatare, ceea ce conduce la economii în ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere şi exploatare în timp;

- la Danele 37, 38 se vor reduce cheltuielile de întreţinere periodică.

În prezent, prin Portul Brăila se derulează un trafic mediu anual de mărfuri de circa 870.000 tone/an (valoare estimată în analiza cererii la nivelul anului 2019).

Urmare a implementării proiectului, se estimează că traficul de mărfuri va creşte cu circa 8% până în anul 2024 şi cu circa 23% (comparativ cu anul 2019) în anul 2030.

Când ar trebui finalizate lucrările

În decembrie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat, două contracte care vizau modernizarea porturilor Brăila şi Galaţi. În ambele cazuri, lucrările trebuie finalizate până în decembrie 2023.

,,Dăm startul modernizării porturilor Brăila şi Galaţi! Am semnat astăzi două contracte de finanţare de aproximativ 264 milioane de lei care vor îmbunătăţi capacitatea operaţională a celor două porturi”, anunța ministrul Transporturilor.

Oficialul sublinia că prin acest proiect Portul Brăila va deveni un motor de creștere economică pentru Regiunile de Dezvoltare Sud-Est și Nord, inclusiv prin îmbunătățirea conexiunilor la rețelele TEN-T (Core și Comprehensive).

Totodată, portul Galați are la dispoziție 136,94 milioane de lei pentru amenajarea danei Ro-Ro (roll on/roll off) din Bazinul Nou, ceea ce va permite creșterea cu aproximativ 48.000 tone (în primul an de exploatare) a volumului de mărfuri, reducerea timpilor de încărcare/ descărcare, creșterea siguranței în timpul operațiunilor portuare.

,,Lucrările trebuie finalizate tot până la sfârșitul anului 2023 și vizează: reabilitarea cheurilor de acostare ale danelor 39 și 40, amenajarea rampei Ro-Ro la dana 41, amenajarea cheului între rampa Ro-Ro și platforma multimodală.”, a mai adăugat oficialul din Transporturi.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG