Minivacanţa de Rusalii: Ce destinaţii preferă românii şi cât costă un sejur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Călin Gavrilas

Touroperatorii anunţă o creştere cu 20% faţă de anul trecut a rezervărilor pentru minivacanţa de Rusalii pe litoral. În perioada 10-13 iunie, 90% dintre hotelurile de la Marea Neagră vor fi deschise, iar conform estimărilor Litoralulromânesc.ro, unele vor atinge un grad de ocupare de 100%.

„Sejururile pentru minivacanţa de Rusalii au început să se vândă încă din luna ianuarie, dar pe măsură ce ne apropiem de această perioadă, numărul cererilor a crescut. Cei mai mulţi turişti au ales pachetele de trei nopţi de cazare la mare, dar sunt şi turişti care îşi prelungesc sejurul la 4-5 nopţi. Preferinţa clară este pentru hoteluri de 3 şi 4 stele, cel puţin cu mic dejun, dar se caută şi variantele de cazare all inclusive, în special de către familiile cu copii”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, transmite News.ro. 

Conform reprezentaţilor companiei, tarifele pornesc de la 59 de lei pe noapte pentru două persoane, la un hotel de două stele din staţiunea Olimp, cazare fără masă.  

De asemenea, un pachet de trei nopţi la un hotel de 3 stele cu mic dejun inclus în Eforie Nord costă 468 lei/2 persoane, iar cuplurile care optează pentru servicii all inclusive la un hotel de 4 stele din Jupiter trebuie să achite pentru un sejur de 3 nopţi puţin peste 1.800 de lei. 

„Minivacanţa de Rusalii reprezintă un preambul pentru sezonul estival, întrucât mulţi români obişnuiesc să-şi ia concediu abia după ce copiii intră în vacanţa şcolară. Iar pe baza estimărilor pe care le avem pentru Rusalii, putem spune că litoralul va fi şi anul acesta destinaţia internă principală către care românii se vor îndrepta în lunile de vară. De altfel, este un trend care s-a accentuat în timpul pandemiei”, adaugă Ionuţ Nedea.  

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.  

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată