Ministrul Muncii: Angajaţii din inspectoratele teritoriale de muncă vor evalua dosarele de pensii din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru a ajuta la evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara, a anunţat, luni, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, menţionând că detaşarea se face pentru cel mult şase luni.

”Peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru o perioadă de până la şase luni, pentru a susţine efortul de evaluare a dosarelor de pensii din toată ţara”, a transmis ministrul Muncii, potrivit News.ro.

Raluca Turcan a precizat că s-a încheiat un protocol între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Inspecţia Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice care stabileşte colaborarea dintre cele două instituţii din subordinea ministerului, pentru următoarele 18 luni, pentru a susţine cu personal suplimentar procedura de evaluare a dosarelor din sistemul public de pensii.

De asemenea, conform ministrului, casele de pensii din ţară vor identifica, în perioada următoare, soluţii pentru a completa necesarul de echipamente şi alte dotări, astfel încât tot personalul mobilizat prin detaşare, pentru evaluarea dosarelor, să poată intra rapid în activitate.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat recent că se va începe evaluarea dosarelor de pensie, etapă premergătoare recalculării pensiilor.

”Am stabilit ca, în maxim 18 luni, să fie evaluate aproximativ cele 5 milioane de dosare de pensii”, a afirmat Turcan, fiind implementat un nou soft pentru această evaluare.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein