Ministrul Finanțelor: „Vom proteja consumatorii vulnerabili printr-o nouă variantă de plafonare a facturilor”

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că Guvernul va adopta o variantă de plafonare a facturilor la energie care să protejeze consumatorii vulnerabili, urmând ca o comisie de specialitate să prezinte opțiunile finale în următoarele săptămâni.

Tanczos Barna. Foto: Facebook

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a abordat, duminică seara, subiectul plafonării facturilor la energie. Întrebat despre posibilitatea restrângerii schemei de plafonare, ministrul a subliniat că guvernul va merge pe o variantă care să protejeze consumatorii vulnerabili: „Se va merge pe o variantă care să protejeze consumatorii vulnerabili”. Acesta a precizat că o comisie de specialitate va prezenta Coaliției forma noului sistem, care va fi adoptat în perioada următoare.

În ceea ce privește continuarea sprijinului, Tanczos Barna a spus că guvernul va asigura un sistem de protecție a consumatorilor vulnerabili chiar și după luna aprilie: „La energie electrică va trebui să avem o continuare a sistemului de sprijin pentru a proteja consumatorii vulnerabili. Vom avea un sistem de sprijin în continuare și după luna aprilie. Lucrurile sunt în desfășurare. Comisia de specialitate formată din ministere și specialiști deja lucrează la forma noului sistem de protejare a consumatorilor vulnerabili”, la Digi 24.

Ministrul Finanțelor a mai subliniat că, deși lucrurile sunt încă în desfășurare, guvernul va lua o decizie în curând: „Cu siguranță se va merge pe o variantă care să protejeze consumatorii vulnerabili. Vedem care va fi varianta finală”. În plus, Tanczos Barna a reamintit că obligația guvernului a fost ca pentru anul trecut, atunci când nu au fost efectuate plăți, să înceapă să le facă pentru a acoperi datoriile statului către companii: „Obligația noastră a fost ca pentru anul trecut și perioada trecută, unde nu s-au făcut plățile, să începem să le facem pentru a acoperi datoriile statului către companii. Imediat după aprobarea bugetului începem plățile. Asta înseamnă că primele plăți o să intre în februarie”.

În ceea ce privește viitorul proces de decontare, Tanczos Barna a subliniat că plățile vor continua imediat ce vor veni celelalte deconturi de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acesta a dat asigurări că, astfel, „companiile nu vor avea probleme”. De asemenea, comisia de specialitate va pregăti variantele de sprijin pentru Coaliție, iar o decizie finală va fi luată în curând: „Comisia de specialitate o să pregătească variantele pentru Coaliție și vom lua în viitorul apropiat o decizie și pe acest lucru”.

În contextul discuțiilor privind bugetul pentru 2025, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a adăugat că proiectul de buget prevede o sumă semnificativă de 1,5 miliarde lei pentru susținerea schemei de compensare-plafonare. Burduja a precizat că în următoarele 1-2 săptămâni, Guvernul și Coaliția vor lua o decizie finală asupra variantei de plafonare și compensare a facturilor la energie. „În perioada imediat următoare, în 1-2 săptămâni, Coaliţia şi Guvernul vor decide asupra variantei finale pentru schema de compensare-plafonare, iar garanţia este că românii vor fi în continuare protejaţi şi ca nu vom lăsa pe nimeni în urmă”, a afirmat ministrul Energiei.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!