Ministrul Economiei: Guvernul a aprobat proiectul prin care se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice

0
0
Publicat:

Guvernul a aprobat ordonanța de modificare a legii minelor, prin care se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, a anunțat vineri ministrul Economiei, Radu Oprea, precizând că aceste prevederi nu se referă la Roșia Montana, relatează Agerpres.

Radu Oprea FOTO Inquam Photos George Călin

"Astăzi am aprobat proiectul care se referă la legea minelor, la materialele neenergetice şi fac această precizare pentru că se referă doar la cele neenergetice, pentru că avem un Regulament european 2024/1252 al Parlamentului European şi al Consiliului - este din data de 11 aprilie 2024 şi instituie un cadru pentru asigurare aprovizionării sigure şi durabile cu materii prime critice şi modifică o sumedenie de regulamente europene. Am transpus în legea din România această posibilitate de a exploata materialele critice, cu un accent deosebit pe iazuri şi pe halde", a declarat Radu Oprea, după şedinţa de Guvern.

El a menționat totodată că europarlamentarii români din comisia de specialitate din Parlamentul European au introdus acest amendament astfel încât exploatarea din iazuri și halde a materialelor care pot fi importante pentru economia României și cea a Uniunii Europene să poată fi exploatate.

Potrivit ministrului Economiei, există oportunitatea de a redeschide mineritul pentru materialele critice cu "o condiţie esenţială", cea ca reprezentanţii comunităţilor locale să fie implicaţi şi să-şi dorească acest lucru.

El a precizat că, dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi există tehnologii bune, prietenoase cu mediu, "mineritul din România în acest domeniu poate să reînceapă"

Modificare legii nu are legătură cu Roșia Montana

Întrebat dacă aceste modificări afectează în vreun fel proiectul Roșia Montana, ministrul a declarat că nu. 

"Nu, din ce am văzut şi eu în presă astăzi, nu, pentru că ANRM, care se transformă ca instituţie, are competenţă asupra licenţelor (...) Licenţele nu sunt în responsabilitatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, drept urmare, această lege nu modifică nimic din ceea ce a fost decis referitor la Roşia Montană" , declarat Radu Oprea.

Unde s-ar putea redeschide aceste activități miniere

Întrebat unde ar putea fi reluate aceste activități miniere de exploatare a materialelor critice neenergetice, ministrul a răspuns că "avem toate iazurile care astăzi sunt pe teritoriul României". 

"Ştim foarte bine că acolo unde există, spre exemplu, aur, există şi alte metale rare. Nu ştim astăzi în ce concentraţie, în ce cantitate, dar prin noua lege putem să facem analize, să verificăm, să vedem ce concentraţii sunt acolo, dacă prezintă interes şi există tehnologii noi care să nu fie poluante (...) Dacă toate condiţiile despre care vorbeam mai devreme sunt îndeplinite, atunci cu certitudine vom avea o astfel de exploatare minieră în România", a explicat Radu Oprea.

Ce vizează modificările introduse prin Ordonanța de Urgență

Potrivit unui comunicat al Guvernului, modificările introduse prin Ordonanța de Urgență aprobată vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităților miniere pentru societățile în insolvență și valorificarea golurilor miniere din saline, pentru turism sau scopuri medicale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată